Delicte

Șoferi cercetați penal în urma unor controale în Brașov, respectiv Sânpetru

Doi șoferi sunt cercetați penal în urma unor controale în Brașov, respectiv Sânpetru.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 17:30, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Brașov.
În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat că tânărul de la volan, de 20 de ani, manifestă un comportament specific, polițiștii l-au testat din punct de vedere al consumului de substanțe interzise.

Rezultatul testării a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, iar pentru că acesta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va releva cu certitudine prezența în organism a substanțelor interzise”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Cazul din Sânpetru

„La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23:50, pe strada Zaharia Bârsan, din localitatea Sânpetru, județ Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au oprit, pentru control, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 38 de ani.
În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat indicii ale consumului de băuturi alcoolice, polițiștii l-au testat pe bărbat din acest punct de vedere. Pentru că rezultatul a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul respirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili cu certitudine valoarea alcoolemiei”, a mai prezentat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

În ambele cazuri, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare