Stim sa ajutam semenii defavorizati de langa noi?

Ne exprimam cu adevarat compasiunea si interesul fata de cei cu care soarta nu a fost atat de darnica? Este o intrebare la care, cu siguranta, fiecare dintre noi a incercat sa gaseasca un raspuns, indiferent daca recunoastem sau nu. De-ar fi sa ne gandim la ajutorul pe care tarile dezvoltate l-au oferit si il acorda in continuare diferitelor categorii defavorizate, constatam ca noi, romanii, am cam ramas setati pe „a primi”. Implicarea noastra comunitara, in ceea ce priveste solutionarea propriilor probleme sociale, cam lasa de dorit. De ce o astfel de implicare este destul de absenta in societatea romaneasca actuala (desconsiderand, criticand diverse grupuri marginale – precum oamenii strazii, mamele singure, cersetorii sau persoanele apartinand unor anumite etnii) si nu le acordam prea multe sanse celor aflati in nevoi? Raspunsurile se regasesc in chestiuni ce tin de educatie, mentalitate, bariere greu de depasit de catre romanul postdecembrist, incarcat, insa, cu un impresionant „bagaj” predecembrist.

Puterea exemplului personal conteaza
„Noi nu suntem educati in spirit comunitar. Atitudinea strainilor fata de astfel de persoane este cu totul alta, intrucat ei traiesc intr-o situatie de securitate materiala. Motivatia extrinseca bazata pe ideea «mie ce-mi iese» este destul de prezenta astazi in societatea romaneasca. Fata de anumite grupuri marginale, precum persoane fara adapost, saraci, rromi chiar si mass-media abordeaza o atitudine de promovare constanta a comportamentului lor deviant. Este bine sa incercam sa trecem dincolo de prejudecatile imediate si, in acest caz, un rol important il joaca institutiile statului, presa, biserica, dar si puterea exemplului personal”, ne precizeaza lect. univ. drd. Raluca Zanca, din cadrul Facultatii de Drept si Sociologie. Nimeni nu spune ca trebuie incurajata lenea, delasarea, dar se pare ca sistemul social romanesc prezinta inca destul de multe carente. „Inainte ca o natiune sa ajunga sa-si coordoneze programele sociale, trebuie sa si le infiinteze. In Romania, programe de acest tip au fost puse pe rol mai mult din punct de vedere teoretic. Noi nu suntem inca o tara civilizata din punctul de vedere al gestionarii problemelor sociale”, ne spune Anca Gheorghiu, psihosociolog si voluntar in cadrul Asociatiei „Centrul Vietii Noi”.

Nu exista suficient umanism
Fiecare individ are statutul sau si, implicit, trebuie acceptat asa cum este. „Cel mai bine este sa ne solidarizam si nicidecum sa dispretuim. Se pare ca nu exista suficient umanism pentru a integra in societatea noastra si aceste categorii defavorizate. Eu consider ca nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca si in aceasta situatie este cazul sa functioneze principiul egalitatii in drepturi”, afirma Azota Popescu, presedintele Asociatiei „Catharsis”. Vazand conditiile precare de trai a celor oropsiti de soarta, tristetea din privirea lor, suntem usor sensibilizati si vrem sa-i ajutam. Dar, nu putine sunt cazurile in care nu ajungem sa facem nici macar un pas in acest sens, gandindu-ne la eventuale consecinte ce ne-ar putea afecta. „Este un mecanism de aparare si se incearca aducerea unor argumente de genul «Consider ca nu pot face mare lucru, asa ca nu are rost sa mai fac ceva». Implicandu-te direct este firesc ca poti sa ajuti nu pe toata lumea, ci doar cateva persoane. Important este ca astfel poti sa schimbi ceva”, sustine Iolanda Beldianu de la Asociatia „Pas alternativ”. (C.M.)