Muzică

Trupa Ricchi e Poveri este în doliu

Trupa Ricchi e Poveri este în doliu

Cântărețul italian Franco Gatti a decedat la vârsta de 80 de ani. Membrii familiei, colegii, dar și fanii acestuia sunt șocați de moartea unuia dintre cei mai apreciați cântăreți.

„O parte din viața noastră a dispărut. La revedere, Franco”, a fost mesajul transmis de colegii de trupă.

Formația Ricchi e Poveri era extrem de apreciată și a înregistrat un succes considerabil, atât în Italia, cât și în alte țări.

După moartea fiului său, Alessio, în vârstă de 23 de ani, Franco a decis în anul 2013 să se retragă din trupă.

„Colegii și prietenii mei continuă să lucreze. M-am oprit, pentru că nu am mai putut urca cu bucurie pe scenă”, declara pe atunci, Franco.

„I-am insuflat fiului meu, încă de mic, frica de droguri. Vreau să sper că Alessio a murit din alte cauze și nu din cauza drogurilor. Aștept rezultatul autopsiei”, mai spunea pe atunci Franco, despre fiul lui, Alessio, care obișnuia să consume alcool.

A fost cea mai mare durere din viața lui, motiv pentru care, a acordat o atenție mai deosebită familiei, după moartea fiului.

Trupa Ricchi e Poveri este în doliu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button