Lifestyle

Carmen Brumă a ajuns din nou la medic, din cauza varicelor

  • carmenbruma_4.jpg
  • carmenbruma.png
  • bruma_2.png

Carmen Brumă a apelat din nou la specialiști, după ce i-au reapărut varice. Iubita prezentatorului TV Mircea Badea s-a operat în 2018, dar problema a reapărut, conform presei centrale. Astfel, a revenit la specialist, pentru o nouă procedură medicală, scleroterapie.

După procedura respectivă, la 48 de ore, și-a dat pansamentul jos și trebuie să poarte ciorapi de compresie timp de o lună.

„Mi-am scos pansamentul după 48 de ore. Se observă îmbunătățiri. Nu mă doare și nu m-a durut sau usturat nimic. Singurul disconfort e ciorapul de compresie care trebuie purtat patru săptămâni (zi și noapte, dacă poți). Ieri am făcut 10.000 de pași, astăzi la fel, nu am putut să alerg pentru că mă țineau bandajele”, a precizat Carmen Brumă, care este o împătimită a sportului.

Ea a vorbit și despre stilul de viață care trebuie adoptat, pentru a preveni pe cât posibil apariția varicelor.

„Trebuie să ai grijă să mănânci lucruri care să stimuleze circulația și să nu faci lucruri care să afecteze, cum ar fi fumatul. Trebuie să mănânci fibre, trebuie să te hidratezi, pentru a evita constipația, pentru că varicele și constipația nu fac casă bună deloc. Ai nevoie de fibre și solubile și insolubile și de apă, că degeaba mănânci fibre, dacă nu te hidratezi corespunzător. Poți să faci chiar mai rău. Bioflavonoide, pigmenții din fructe și legume, ele au capacitatea de a proteja pereții vaselor de sânge și chiar îi întăresc. Vitamina C e o vitamină care stimulează circulația și ajută producția de colagen. Avem nevoie și de vitamina E. Nu faci lucruri care să diminueze producția de colagen, excesul de zahăr, expunerea la soare excesivă și fumatul”, a continuat aceasta, potrivit retetesivedete.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare