Nutriționista Cori Grămescu, mărturisiri după aproape 6 luni de suferință: două operații, suspiciune de cancer și un mesaj emoționant: „Am învățat cine sunt”

Cori Grămescu a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Nutriționista a dezvăluit că, după aproape șase luni de probleme medicale, două operații cu anestezie generală și tratamente repetate, speră să fi ajuns la finalul drumului prin spitale.
Într-un mesaj emoționant, aceasta a povestit despre temerile, vulnerabilitatea și lecțiile cu care a rămas după o perioadă în care s-a confruntat inclusiv cu suspiciunea unui cancer și cu infecții recurente.
Cori Grămescu, aproape șase luni de încercări medicale
„Azi am pășit, sper, pentru ultima dată pe aleea spitalului”, a transmis Cori Grămescu, descriind cele cinci luni și trei săptămâni în care viața sa a fost marcată de investigații și intervenții medicale.
Ea a enumerat experiențele prin care a trecut: suspiciunea de cancer, infecțiile recurente, două operații cu anestezie generală, dar și vizitele săptămânale pentru tratamente, puncții și medicație.
„Jumătate de an din viața mea în care am fost real bolnavă”, a mărturisit aceasta.
Perioada dificilă a făcut-o să privească altfel lucrurile aparent obișnuite și să înțeleagă cât de mult contează sprijinul celor din jur.
Lecția vulnerabilității: „M-a cam vindecat de «miss strong and independent woman»”
Cori Grămescu a recunoscut că experiența bolii a învățat-o ce înseamnă să fie vulnerabilă și să nu mai poată controla totul, inclusiv din punct de vedere fizic.
Deși a mai trecut prin probleme de sănătate, unele severe, spune că niciuna nu a durat atât de mult.
Nutriționista a vorbit și despre importanța accesului la servicii medicale de calitate, dar și despre flexibilitatea profesională și sprijinul primit din partea echipei sale.
„Nu spun că nu puteam trece singură prin asta, dar să fiu îngrijită și susținută din toate părțile m-a ajutat să trec mai ușor prin experiența asta și m-a cam vindecat de «miss strong and independent woman»”, a explicat ea.
Boala i-a schimbat prioritățile și relațiile
Cele aproape șase luni au determinat-o să-și simplifice și mai mult viața și să păstreze aproape lucrurile care îi aduc bucurie.
Cori Grămescu a dezvăluit că experiența bolii a făcut-o să tolereze mai puține relații și situații care nu îi fac bine. În acest an, a întrerupt legătura cu doi prieteni vechi și importanți pentru ea.
Chiar dacă spune că îi simte lipsa ambilor, nu regretă decizia luată.
În perioada recuperării, a încercat să-și păstreze sentimentul de normalitate prin obiceiuri simple: a mâncat echilibrat, a mers pe jos în lunile în care nu a avut voie să facă sport și s-a odihnit atunci când a simțit că nu mai poate.
„Viața merge înainte”, mesajul transmis după perioada dificilă
Dincolo de încercările medicale, Cori Grămescu spune că a înțeles că viața continuă chiar și în cele mai grele momente și că, alături de situațiile apăsătoare, există și clipe neutre sau frumoase.
Mesajul său se încheie cu o concluzie personală, după aproape jumătate de an în care sănătatea i-a pus viața pe pauză: „6 luni în care am învățat cine sunt”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





