Mama unui copil ucis la Revoluţie şi-a dat foc în Poiana Brașov

Mama unui copil ucis la Revoluţie şi-a dat foc în Poiana Brașov. Femeia s-a autoincendiat chiar de Ziua Eroilor, în semn de protest, după ce a fost batjocorită de statul român. Autoritățile nu au informat la momentul respectiv despre tragedie.
Ileana Negru, mamă de erou-martir, a murit în chinuri chiar de Ziua Eroilor. Femeia şi-a dat foc în Poiana Braşov, nemaiputând să îndure durerea şi umilinţa la care a supus-o statul român, relatează „Epoch Times”.

„Am făcut gestul ăsta în numele eroilor-martiri”

Mama unui copil ucis la Revoluţie şi-a dat foc în Poiana Brașov. Vestea despre îngrozitoarea moarte a femeii a fost dată de Cătălin Giurcanu, urmaş de erou-martir. El povesteşte, pe Facebook, că Ileana Negru a recurs la autoincendiere după ce a fost batjocorită de instituţiile statului. Femeia, care de ceva vreme locuia în Spania la fiica ei, venise în România şi umbla pe la instituţii pentru ca indemnizaţia pe care o primea de la statul român, în valoare de 918 lei, să îi fie virată în Spania.
Cătălin Giurcanu a relatat că femeia, care trăia deja de decenii cu durerea morţii fiului său şi cea a faptului că, după atâţia ani, Justiţia nu i-a trimis după gratii pe vinovaţi, i-a povestit că a fost umilită efectiv în special la casa de pensii (din București, se pare), unde i s-a spus că din moment ce trăieşte în Spania n-are nevoie de banii de la statul român.
„Astăzi am aflat o veste care mi-a sfâșiat inima. D-na Negru, mamă de Erou Martir, a murit. Venise în România ca să-și rezolve problemele cu Casa de Pensii, cu Casa de Sănătate, cu SSRML-ul. Stătea la fiica dânsei, care trăiește și muncește în Spania, deoarece nu se mai putea deplasa prea bine, operându-se la șold recent. Ne-am întâlnit pentru puțin timp la Biserica Cașin, pentru a-mi lăsa decizia dânsei de pensie unde se vedea clar cum o mamă de Erou Martir are indemnizația de 918 lei. Mi-a povestit cum a fost umilită la toate instituțiile statului român, mai puțin la SSRML, unde a găsit înțelegere la noul Secretar de Stat pentru a tipări un nou certificat, deoarece dânsa divorțase și nu mai corespundea numele. Am încurajat-o și i-am promis că voi încerca să o ajut cu tot ce pot. Am crezut că a plecat înapoi la familia dânsei în Spania. Astăzi am primit un mesaj de la fiica d-nei Negru care mi-a spus că mama dânsei a murit… Nu mi-a venit să cred. Și, după un timp, mi-a spus ce s-a întâmplat. D-na Negru nu a murit în Spania, ci în România, de ziua Eroilor. Pe 25 mai, s-a dus la mormântul lui Florin, băiatul ei de 12 ani împușcat la Revoluție, după aceea s-a dus în Poiana Brașov, și-a turnat benzină, și și-a dat foc… Atunci când au reușit să o resusciteze, a spus că: «Am făcut gestul ăsta în numele eroilor-martiri». După aceea și-a dat duhul.
Oameni buni, în ce țară trăim dacă o mamă de erou moare în felul acesta și toată lumea tace ? În ce țară trăim dacă o mamă de erou martir își ia viața sătulă de batjocura statului român ? Dacă o mamă de Erou Martir își ia viața pentru că procurorii și judecătorii îmbuibați de salarii și pensii speciale mimează justiția de 33 de ani ? Unde am ajuns ? Ce fel de oameni suntem?”, a scris Cătălin Giurcanu.

Autoritățile au tăcut două săptămâni

Până la această postare de joi – adică la două săptămâni de la tragedie – nici o informație, nici măcar neoficială, nu a răzbătut în spațiul public. Abia acum, la solicitarea celor de la „Epoch Times” și a jurnalistului brașovean Claudiu Loghin, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov a transmis următoarele:

„La data de 25 mai 2023, în jurul orei 18.00, Poliția Stațiunii Poiana Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex feminin și-ar fi dat foc în zona Poiana Mică a stațiunii Poiana Brașov.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, din cercetări rezultând că o femeie, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brașov, și-ar fi dat foc pe drumul forestier „Drumul Vechi”, ce face legătura între zona Poiana Mică și strada Poiana Ruia, din Stațiunea Poiana Brașov.
Echipajul S.M.U.R.D. sosit la fața locului a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior transportând persoana vătămată în zona unde a aterizat un elicopter S.M.U.R.D. pentru a o prelua.
Aflându-se în echipajul auto S.M.U.R.D., persoana vătămată a intrat în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și s-a constatat decesul acesteia.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii au identificat un recipient din plastic transparent, care prezenta urme de combustibil lichid, o brichetă și o bucată de carton care conținea un mesaj.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să se propună soluție legală”.

Erou-martir la 12 ani

Povestea tragediei pe care a trăit-o în 1989 Ileana Negru (Militaru, la acea vreme) a fost relatată în Jurnalul.ro, în 2011, cu titlul: „Erou la 12 ani”.
„Avea 12 ani și era elev la Şcoala Generală nr. 8 din Brașov. A fost ucis în noaptea de 22/23 decembrie 1989. Moartea «a fost violentă și s-a datorat unui traumatism abdominal cu rupturi de organe interne și hemoragie internă și externă produse prin armă de foc».
Ileana Militaru (Negru – nota red. ) nu-și poate stăpâni lacrimile atunci cand vorbește despre băiatul ei – copilul martir.
Era cuminte, matur pentru vârsta lui. Chiar și după atâta amar de ani, mama descrie în detaliu zilele în care l-a văzut pentru ultima dată. «O să mi le amintesc până închid ochii. Pe 21 decembrie 1989, Adiță s-a dus la catedrală. L-am găsit acolo când am ajuns cu colegii mei de la întreprindere. Ne duseseră pe toți, în marș, cu steaguri. Și mi-am văzut la un moment dat băiatul, în genunchi, strigând lozinci anti-comuniste. L-am luat de acolo și l-am dus acasă», povestește femeia.
În acea perioadă, Ileana lucra pe șantier, ca sudoriță. Mergea la serviciu în schimburi și își lăsa copiii cu bunica lor. Adi aflase de la radio despre evenimentele de la Timișoara încă din 17 decembrie și, de-atunci, stătea ca pe ace. «Când am ajuns acasă cu el, l-am rugat să nu se mai ducă pe stradă, că e lume multă și-l calcă în picioare». Mi-a spus: «Mama, oamenii cărora le e frică sunt niște lași. Eu, dacă aș avea o putere, m-aș duce până la Timișoara să văd cine ne vrea răul la țară»”.
Pe 22 decembrie, Adi s-a întors în stradă. Mama îl lăsase cu bunica, iar el i-a spus bătrânei că se duce până acasă. Nu s-a mai întors. Abia în zorii zilei de 23 decembrie, când fratele și sora ei i-au spus Ilenei că băiatul nu e la mama lor, frica i-a cuprins sufletul. «Ne-am dus la Spitalul Militar. M-am gândit că acolo e centrul și, dacă s-a întâmplat ceva, acolo trebuie să-l fi dus. Portarul mi-a spus că nu poate da voie nimănui înăuntru».
Ileana își amintește lacrimile și spaima din ochii tuturor celor care se adunaseră în față spitalului. Erau oameni la fel de disperați ca și ea, care își căutau prieteni, rude, copii, soți. La 10 și jumătate, doi medici au ieșit întrebând scurt: “Care e mama pentru băiețelul de 12 ani?”. Ilenei i s-a strâns sufletul și a ieșit din mulțime. «M-au băgat acolo unde își făcea garda ofițerul și mi-au dat 4-5 pastiluțe mici și colorate. Mi-au zis să le înghit și să-i urmez. N-a durat 5 minute după ce am luat pastilele și m-a cuprins o stare ciudată – nu mai știam cine sunt, ce caut, de ce am venit acolo. M-au luat și m-au dus pe niște scări, prin spatele spitalului, spre pădure. Sus, în dreapta, era o clădire mare. Până să deschidă ușa la acea hală, cei care erau cu mine m-au pus să mă uit pe sus. Am tot mers înainte cu ochii în sus, îmi tot explicau și-mi arătau, nu-mi amintesc nici acum ce. Când am ajuns în fundul halei, am coborât privirea. Începusem deja să-mi revin din amețeala aia și am văzut oameni, întinși pe jos. Mulți. Rânduri, grămezi, șiruri… Era hala aia imensă plină de oameni întinși pe jos. Și acum îi văd pe toți și îi aud cum se văitau. Din grămezile alea de oameni aruncați, militari cu civili laolaltă, mulți trăiau. N-am să uit până când închid ochii imaginile și gemetele alea».
Și-a găsit copilul în capătul acelei hale, după ușă, întins pe o pufoaica militară. Avea ochii deschiși și zâmbea. Trupul îi era acoperit doar de un maieu subțire și o pereche de chiloți. În burtă avea două găuri mici, cât mucul de țigară, iar degetele de la mâna stângă îi fuseseră retezate. Mama s-a repezit la el și l-a luat în brațe. «Când l-am ridicat la piept, mâinile mi-au intrat în spatele lui. Era tot o gaură și nu mai avea coloana vertebrală. În momentul ăla mi s-a rupt filmul. M-am trezit seara, pe la 4, pe un pat de spital, cu doctorii în jurul meu. Mi-au explicat ce s-a întâmplat, mi-au spus că fusese adus din oraș și că au vrut să-l salveze, dar nu au avut ce să-i mai facă pentru că avea hemoragie internă foarte puternică. Mi-au pus în palmă cele două gloanțe pe care le-au scos din el și mi-au spus să le păstrez. Mi le-a luat apoi legistul, când a făcut autopsiile».

N-a mai vrut decât să știe cine i-a ucis copilul

De atunci, Ileana Militaru nu a mai vrut decât să știe cine și de ce i-a ucis copilul. A făcut zeci de memorii – de la fiecare președinte ce s-a perindat pe la Cotroceni, până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Nimeni nu i-a spus nimic.
„Adi a primit recunoștința pe care o merită. Dar nu de la oameni, ci de la cățelușa care l-a plâns săptămâni întregi pe copil, sub geamul de la sufragerie. Adi o salvase de la moarte de câteva ori. «Erau oameni în cartier care-i dădeau otravă, iar el îi băga lapte pe gât și o îngrijea până își revenea. A murit la scurt timp după el», povestea mama.
Femeii părea să-i mângâie zilele nepoțelul din partea fiicei, care seamănă izbitor cu Adi și a fost botezat cu numele copilului-martir.
Dar umilințele pe care le-a trăit din nou în România – revenise în țară pe 15 mai, ultimele postări de pe Facebook fiind din 21 mai, în principal poze din Ansamblul comemorativ „Simbolurile neamului românesc” din cimitirul Bisericii „Schimbarea la Față” din Brașov (de la Micșunica) – par să-i fi făcut de nesuportat durerea cumplită și revolta.