Expres

Fost ministru al Educației: Profesorii sunt de vină pentru rezultatele dezastruoase ale elevilor

 

Rezultatele României la PISA 2018 arată „șocant”, adică „așa cum am știut de acum 7 ani, uitându-ne la rezultatele elevilor de clasele a II-a și a IV-a”, fără să facem, însă, nimic. Concluzia vine de la cercetătorul Mircea Miclea, care a analizat pentru Edupedu.ro raportul lansat marți de OECD, ce arată că România are cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la testele PISA 2018, arătând un procent de analfabetism funcțional încă și mai mare decât știam până acum: 44%. „Cauza este performanța didactică slabă a profesorilor”, a declarat Mircea Miclea, pentru Edupedu.ro, precizând că trebuie „să se stabilească criterii de performanță pentru fiecare disciplină, pentru fiecare profesor de la fiecare disciplină și salariile să fie în funcție de performanța profesorilor“. „Sistematic este o diferență enormă între notele de la clasă și rezultatele de la Evaluarea Națională și nimeni nu este penalizat”, a continuat fostul ministru al Educație, pentru Edupedu.

Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) este acea evaluare care ne arată cât de pregătiți sunt elevii de 15 ani la capitolul matematică, științe și citire. România a participat la PISA 2018. Elevii de 15 ani au dat în luna aprilie 2018 un test de două ore, pe hârtie, la fel ca in alte 7 state, celalte 72 de țări care au participat la PISA 2018 susținând testul pe calculator, potrivit informațiilor obținute de Edupedu.ro. Apoi elevii au completat și un chestionar de 30-45 de minute, la fel și profesorii. Eșantionarea a fost făcută științific, participând la teste peste 5 mii de elevi de 15 ani din clasele a VII-a, a VIII-a și majoritatea din clasa a IX-a, din peste 180 de școli.

Datele sunt dezastruoase. România ocupă locul 47 din 79. Gradul de analfabetism funcțional este la cote înalte. 44 la sută dintre elevi nu înțeleg ce citesc. Clasamentul este dominat din nou de China, Estonia și Canada, iar la coada clasamentului se situează Republica Dominicană, Filipine și Spania.

La citire, România a obținut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte față de testarea PISA 2015 și cu 10 puncte mai puțin decât în 2012, dar cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009.
La matematică, însă, se înregistrează cea mai mare scădere, cu 14 puncte mai puțin față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.
La științe s-a înregistrat o scădere de 9 puncte față de 2015 și 12 puncte față de 2009.
Rezultatele României la PISA 2018, în comparație cu media țărilor OECD, sunt mai slabe decât în 2015 la cele trei capitole: matematică, științe și citire.

Raportul OECD, citat de edupedu.ro, arată că 59% dintre elevii din România au atins cel puțin nivelul 2 la citire, pe lângă o medie de 77% la nivelul OECD. Asta înseamnă că acești elevi pot cel puțin să identifice principală dintr-un text de mărime medie, pot găsi informația pe baza unor criterii explicite, uneori complexe și pot reflecta asupra scopului și formei unui text, atunci când sunt puși să facă asta. De cealaltă parte 41% dintre elevi nu pot ajunge la nivelul 2, acesta fiind nivelul de analfabetism funcțional la citire. Analfabetismul funcțional este definit simplu prin faptul că un elev care citește un text nu poate explica și nu înțelege despre ce este vorba în textul respectiv.

La matematică sunt și mai mulți elevi care nu se descurcă nici măcar cu operații aritmetice de bază, procentul celor care nu ajung la nivelul 2 de dificultate în testele PISA 2018 fiind de 47%. De exemplu, nu s-au descurcat să compare distanța totală a două rute alternative sau să convertească prețuri din lei în valută.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare