Anchetă în cazul fiicei lui Whitney Houston

Poliția americană a deschis o anchetă penală în cazul Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântărețe Whitney Houston, care a fost găsită inconștientă în urmă cu o săptămână în cada de baie. Canalul de televiziune CNN și site-ul TMZ specializat în știri mondene au relatat ca este în curs o anchetă penală ce-l vizează pe Nick Gordon, prietenul tinerei de 21 de ani. Cuplul se prezenta drept soț și soție, dar avocatul tatălui Kristinei, cântărețul Bobby Brown, a subliniat că ei nu erau căsătoriți. Polițiștii suspectează un „act criminal”, deoarece tânăra prezintă „unele răni care le-au stârnit interesul”, a scris TMZ, fără să precizeze natura acestor leziuni. La rândul său, CNN, făcând referire la o sursă apropiată familiei, a transmis că Bobbi Kristina „are răni ce trebuie explicate”. Mai multe surse au vorbit de precedente de violență în cadrul cuplului și ca poliția cercetează dacă a avut loc o posibilă cearta cu o oră înainte ca tânăra femeie să fie descoperită.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



