Economic

Ticăloşia de la BNR

 

Legea dării în plată a bunurilor imobile l-a determinat pe viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu (foto), instituţie susţinută de la bugetul de stat, să ia partea băncilor comerciale în războiul cu datornicii. Mai precis Bogdan Olteanu a publicat un articol în care doreşte să clarifice poziția juridică a BNR în raport cu propunerea legislativă privind darea în plată. „Este o încercare de a explica în mod corect și în limbaj accesibil. Poziția oficială va ajunge, pe căile normale, la Președinție”, spune Olteanu al cărui articol are următorul titlu: „Să îi ajuți pe cei în nevoie e o opțiune a societății. Să îi ajuți, fără să știi, pe cei care nu au nevoie e o prostie. Să îi ajuți, pe ascuns, pe cei care nu au nevoie e o ticăloșie”.

Ei bine, angajatul BNR Bogdan Olteanu, care îşi încasează lunar salariul din impozitele şi taxele plătite de toţi românii, nu este de acord ca aplicarea legii dării în plată să se facă retroactiv, adică şi pentru contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a actului normativ. Olteanu afirmă: „contractul de credit este un act juridic… Efectele sale sunt cele prevăzute prin legea în vigoare la data încheierii actului, iar legea viitoare nu are putere retroactivă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare