Economic

Numărul insolvențelor din județul Brașov a scăzut cu 78,20%

  • insolventa2.jpg
 

În perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2015, numărul insolvențelor înregistrate în județul Brașov a scăzut cu 78,20%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului. Astfel, numărul acestora s-a redus de la 422, în 2014, la 92, în 2015. Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în municipiul București (718) și în județele: Maramureș (196), Timiș (194) și Bihor (193). La nivel național, au fost consemnate, în primele patru luni ale anului, 3.833 de insolvențe, în scădere cu 56,88%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când au fost înregistrate 8.889 de insolvențe. În altă ordine de idei, datele Registrului Comerțului arată că, în perioada menționată, numărul suspendărilor și al radierilor a scăzut, iar cel al dizolvărilor a crescut. Practic, suspendările de firme au scăzut cu 24,71%, de la 259, în 2014, la 195, în 2015. De asemenea, radierile de firme au scăzut cu 5,27%, de la 891, în 2014, la 844, în 2015, în timp ce dizolvările de firme au crescut cu 74,22%, de la 225, în 2014, la 392, în 2015. 

 1.189 de firme noi 

În primele patru luni ale anului 2015, în județul Brașov au fost înmatriculate 1.189 de firme noi, în scădere cu 3,41%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când au fost înființate 1.231 de companii, arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului. În perioada menționată, au fost înmatriculate 4 întreprinderi familiale, 156 de întreprinderi individuale, 374 de persoane fizice autorizate și 653 de societăți cu răspundere limitată. Anul trecut, au fost înființate 195 de întreprinderi individuale, 372 de persoane fizice autorizate și 657 de societăți cu răspundere limitată. Datele Registrului Comerțului mai subliniază că, la 30 aprilie 2015, în județul Brașov erau înregistrați 35.337 de comercianți activi din punct de vedere juridic, în creștere cu 5,41%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când erau consemnați 33.522 de întreprinzători. Dintre cei 35.337 de comercianți, 25.227 erau persoane juridice și 10.110 erau persoane fizice autorizate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare