Economic

Angajări la Aeroportul Brașov. ROMATSA a schimbat condițiile

Angajări la Aeroportul Brașov. Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian RA ROMATSA RA prelungeşte termenul de înscriere la concursul de angajare pentru Aeroportul Braşov. De asemenea, schimbă condițiile de înscriere.

Este vorba despre:
– două posturi de Inginer diplomat PNA/CNS stagiar la Secția PNA/CNS – Atelier PNA/CNS Activitate Terminală – Amplasament Brașov;
– trei posturi de Tehnician PNA/CNS stagiar la Secția PNA/CNS – Atelier PNA/CNS Activitate Terminală – Amplasament Brașov.

ROMATSA a schimbat şi condiţiile de înscriere, în sensul că sunt acceptaţi inclusiv candidați doar cu studiile absolvite și fără experiență.
Se caută absolvenţi cu diplomă de bacalaureat pentru posturile de tehnician, respectiv diplomă de inginer pentru posturile de inginer, absolvenţi de liceu/facultate cu profilul/specializarea: electronică, telecomunicații, tehnologii informaționale, electric, aerospațial.
Înscrierile la concurs se fac prin transmiterea prin email a dosarului de înscriere, până la data de 23.11.2022, ora 12:00, la adresele maria.szkokan@romatsa.ro și marius.lucaciu@romatsa.ro

Ce acte trebuie să depună doritorii

Angajări la Aeroportul Brașov. Documentele necesare înscrierii:
a) Cerere de înscriere la concurs/examen sau scrisoare de intenție adresată conducerii subunității;
b) Curriculum vitae;
c) Copie carte de identitate;
d) Copie Permis conducere;
e) Copii după documentele care să ateste nivelul de studii, pregătirea profesională;
f) Cazier judiciar sau declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu postul pentru care candidează;
g) Video de prezentare de maxim 2 minute;
h) Aviz medical pentru lucrul în siguranţa transporturilor „Apt Inginer sau Tehnician PNA/CNS cu licență ATSEP”;
i) Aviz psihologic pentru lucrul în siguranţa transporturilor „Apt Inginer sau Tehnician PNA/CNS cu licență ATSEP”;
j) Fișă de aptitudini – medicina muncii „Apt Inginer diplomat sau Tehnician PNA/CNS, apt tură de noapte, apt conducător auto, apt lucru la înălțime”;
k) Copie după livretul militar (dacă e cazul).

Pentru informații și detalii suplimentare, accesaţi linkul sau să sunați la telefonul 0257/255162.

ROMATSA precizează că în limbajul de specialitate PNA/CNS înseamnă Protecţia Navigaţiei Aeriene/ Comunicaţii, Navigaţie, Supraveghere.

Alte locuri de muncă disponibile

Acestea sunt primele angajări care se fac de către ROMATSA. Alt concurs se organizează pentru meteorologi. Și Consiliul Județean va face propriile angajări, ca și alte instituții.

CJ a anunțat recent că pentru Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA a fost întocmită o propunere de organigramă formată dintr-un total de 67 de posturi.
Conform sursei citate, aceste posturi reprezintă aproximativ o treime din totalul persoanelor care vor lucra în perimetrul Aeroportului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Primele angajări directe la Aeroportul Brașov. Este vorba despre posturi scoase la concurs de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”. Până acum au fost făcute angajări pentru Aeroport, dar de către ROMATSA. […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare