Vila „misterioasă” a lui Liviu Dragnea ar fi imobilul cumpărat în 2009 de omul de afaceri brașovean Costel Comana
La două zile după ce a susținut că nici Tel Drum, nici o altă companie nu a plătit lucrări realizate la proprietățile sale, președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat primele declaratii despre vila din județul Constanța ale cărei schiţe au fost publicate de RISE Project.
Potrivit acestuia, imobilul s-a aflat în proprietatea lui pentru scurt timp, fiind cumpărat în… „1900 toamna” și vândut în „1900 iarna”.
Imobilul despre care se vorbește ar fi, în fapt, cel de la Năvodari (aproape de zona Mamaia Nord) pe care, în 2009, l-ar fi vândut afaceristului braşovean Costel Comana – cel care s-a sinucis în avion, în 2015, în timpul unui zbor din Columbia către Costa Rica.
Comana era un fost și vechi partener de afaceri al lui Liviu Dragnea. El a cumpărat de la Dragnea, cu aproximativ un milion de euro, în 2009, în plină criză financiară, șase proprietăți, printre care și cea de la Năvodari.
Acuzații respinse
Rise Project a arătat, pe baza informațiilor din valiza pe care ar fi primit-o de la un localnic din Teleorman, că Tel Drum a plătit pentru bucătăria de vară de la reședința lui Liviu Dragnea din Alexandria și pentru lucrări la „o misterioasă vilă din Mamaia”. Jurnaliștii vorbeau de „un proiect faraonic”, de o vilă cu cinci nivele și 1.015 metri pătrați.
Jurnaliștii de la Rise Project mai arătau că Nicoleta Pene a păstrat facturile, devizele de plată și alte documente legate de negocierile cu firmele de amenajare interioară.
Întrebat de reporterul Rise Project despre aceste lucruri, Liviu Dragnea a răspuns: „Tel Drum sau nici o altă companie nu mi-a plătit ce s-a realizat în casa mea. Nu am nici un majordom. Ce releveu? Am înţeles că acolo e vorba de schiţa unei clădiri foarte mari. Nu am aşa ceva”.
Joi, cu ocazia conferinței susținute la Parlament, Dragnea a răspuns că nu a încasat nici o chirie de pe urma imobilului de la mare.
„Nu știu. Știu că acolo începusem cam prin 1900 toamna o construcție, o construcție pe care, în 1900 iarna, am vândut-o. Ce s-a întâmplat după aia nu mai știu”, a spus Liviu Dragnea, refuzând să dea detalii.
„Citiți mai multe penibilități din valiză și vă luați informațiile de acolo”, a adăugat liderul PSD.
Tranzacțiile imobiliare dintre Dragnea și Comana
Potrivit ziare.com, în declaraţiile de avere din 2008 şi 2009, Dragnea a notat terenul din Năvodari, susţinând că pe el se află o casă de vacanţă „în construcţie”. În 2010, terenul şi imobilul nu au mai apărut în declaraţie, dar la capitolul „Alte venituri” Dragnea menţiona un contract de vânzare-cumpărare, fără a da alte detalii.
Ancheta în cazul milionarului Costel Comana a dezvăluit că acesta a cumpărat în 2009 proprietatea liderului PSD. Afaceristul apare şi el în fotografiile din dezvăluirile „Valizei Tel Drum”. La sfârşitul lunii februarie 2015, Comana a fost găsit mort în avion, cazul fiind considerat sinucidere. Potrivit presei centrale, în 2016, doar două dintre cele șase terenuri cumpărate de el de la Dragnea mai erau în proprietatea familiei Comana. Celelalte patru au fost vândute de Adela Comana, fiica lui Costel Comana, în 2015, imediat după ce a făcut succesiunea după tatăl său. Trei erau în Turnu Măgurele (Teleorman) şi imobilul din Năvodari (Constanţa).
Potrivit datelor de la DNA, Comana a achiziţionat imobilul de la Dragnea, pe 20 octombrie 2009, la preţul de 763.000 de lei.
Ordonanţa DNA arăta că este un teren intravilan în suprafaţă de 492 mp, situat în Năvodari, strada D 14, nr. 10, Trup Mamaia Nord, jud. Constanţa, cu menţiunea că pe teren este edificată o construcţie neintabulată în regim de „Pensiune turistică D+P+2E+M”, fiind notată autorizaţia de construire nr. 157 din 02.07.2009.
Conform autorizaţiei, valoarea imobilului a fost stabilită la 150.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.