Dosare

Vasile Blaga, trimis în judecată pentru trafic de influență

 

DNA Ploiești a anunțat, ieri, trimiterea în judecată a lui Vasile Blaga, fostul copreședinte PNL. Decizia a fost luată după ce, în ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență să fie judecat de Tribunalul București, conform antena3.ro.
 Instanța supremă a trimis dosarul la Tribunalul București după ce a constatat că nu are competența să îl judece, deoarece Vasile Blaga nu mai este parlamentar. Este vorba despre dosarul făcut în urma mărturisirilor lui Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, și-n care oamenii lui Blaga au acuzat că, de fapt, Emil Boc și Traian Băsescu au avut o implicare mult mai mare cu firma Romsys, pentru care Vasile Blaga este acuzat că ar fi făcut trafic de influență.Potrivit procurorilor, acesta ar fi primit importante sume de bani, în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button