Dosare

UPDATE. Ioana Băsescu, pusă sub control judiciar, pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani

 

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat în această după-amiază că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi: 

NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,

UDREA ELENA GABRIELA, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a 5 infracțiuni de spălare de bani,

BĂSESCU IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
– instigare la spălare de bani (2 fapte),

FRANCESCO GIOVANNI – MARIO, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– evaziune fiscală,
– spălare de bani (2 fapte).

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Cum pledează procurorii anticorupţie, aflaţi urmând link-ul următor:

Control judiciar plăţi nelegale campanie prezidenţială 2009

citiţi şi

Elena Udrea a fost pusă din nou sub control judiciar


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button