Dosare

UPDATE. În dosarul Scripcaru, Curtea Supremă a hotărât…

 

Vă prezentăm soluţia dată de magistraţii Curţii Supreme în „dosarul Scripcaru”, după ce au fost analizate contestaţiile procurorilor de caz de la DNA Braşov, precum şi ale celor doi contestatori, Mihai David şi Simina Costan, ai deciziei luate săptămâna trecută la Curtea de Apel Braşov, decizie potrivit căreia edilul şi coinculpaţii amintiţi să fie cercetaţi sub control judiciar, cu suspiciunea de abuz în serviciu, dar şi de luare de mită în cazul lui George Scripcaru:

„ÎCCJ admite contestaţiile formulate de inculpaţii Costan Simina Mariana şi David Mihai Ciprian împotriva încheierii nr.8/F/UP din data de 30 iunie 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Braşov – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 353/64/2015. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi, rejudecând: Modifică obligaţia instituită în sarcina inculpaţilor Costan Simina Mariana şi David Mihai Ciprian în baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că înlătură interdicţia impusă acestora de a nu lua legătura unul cu altul. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov împotriva aceleiaşi încheieri”.

Decizia este definitivă.

citeşte şi

UPDATE. BRAŞOV. Pronunţarea în „dosarul Scripcaru” s-a amânat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button