Dosare

Update. Dosarul revoluţionarilor: O persoană a fost reţinută

 

Agenţiile de presă anunţă că o persoană a fost reţinută, în această seară, în „dosarul revoluţionarilor”.

Potrivit Mediafax, procurorii de la Parchetul General au reţinut-o pe Andreea Dragomir, iar în cazul altor doi suspecţi, Ştefan Păduraru şi Cristian Adam, a fost luată măsura controlului judiciar.

Sursa citată a specificat că Andreea Dragomir ar fi apelat mai multe persoane pentru promovarea contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor, la dosar existând intercetări telefonice în acest sens. Mai mult, femeia i-ar fi cerut 2.000 de euro lui Ştefan Păduraru pentru a îşi trafica influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, primind în final, prin intermediul lui Cristian Adam, 4.000 lei. Banii i-ar fi primit, susţin sursele citate, la data de 9 octombrie 2015, la intrarea principală a Parlamentului.

 Update BRAŞOV. Ce spune şeful revoluţionarilor braşoveni despre percheziţii 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button