Update. Descinderi DNA la Guvern
În urma informaţiilor apărute pe surse în mass-media şi a solicitărilor din partea jurnaliştilor pentru clarificare, cu privire la unele descinderi ale procurorilor DNA la sediul Guvernului, desfăşurate ieri, DNA a transmis astăzi că perchezițiile vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017.
„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București. Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.
citiţi şi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.