Dosare

UPDATE. Dan Șova, urmărit penal, director CET reținut, într-un dosar de corupție deschis de DNA

 

Potrivit procurorilor anticorupție, azi s-a dispus reținerea pentru 24 de orea directorului CET Govora, Mihai Bălan, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Mâine va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În același dosar, senatorul Dan Șova este cercetat pentru trafic de influență. Acesta a fost audiat azi, la sediul DNA, mai bine de o oră, după care a fost lăsat să plece acasă. 

Anchetatorii susțin că, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, senatorul Șova ar fi pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

„În schimbul acestui serviciu, Șova Dan a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă. În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora”, au detaliat procurorii DNA.

În consecință, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate timp de un an.

În aceeași perioadă, senatorul Șova ar fi încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii ar fi fost încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora. În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan Mihai nu mai ocupa funcția de director general al CET.

Apoi, după cum au afirmat procurorii, în luna martie 2013, Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.

„Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada contractuală, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat comisionul pentru în total 40.000 euro. Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați în mod direct către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București”, au menționat anchetatorii.

În sarcina inculpatului Bălan Mihai s-a reținut că acesta, în calitate de director general al CET Govora, a încheiat cu o societate de avocați două contracte și, în perioada ianuarie 2012 – august 2014, a avizat din partea CET plățile efectuate în baza celor două contracte, cu încălcarea dispozițiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora și a produs o pagubă patrimoniului societății în cuantum de 1.301,410 lei.

citește și

Senatorul Dan Şova, suspect într-un nou dosar!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button