Dosare

UPDATE.BRAŞOV. Ce alcoolemie avea în sânge şoferul autobuzului implicat în accidentul de la Perşani?

 

Potrivit procurorilor de caz de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov (PCA Bv), rezultatele probelor biologice au relevat faptul că şoferul autovehicului implicat în evenimentul rutier de joia trecută, de pe DN1, când un autobuz s-a răsturnat, accident soldat cu patru morţi şi 26 de răniţi, nu a consumat alcool, acesta având în sânge o alcoolemie de 0,00 g/l alcool pur.

„Cercetările continuă în vederea stabilirii, pe de o parte, a cauzelor şi împrejurărilor concrete în care a avut loc accidentul rutier, fiind efectuate în acest sens audieri, ridicări de înscrisuri, şi se va dispune o constatare tehnico-ştiinţifică pentru stabilirea stării tehnice a autovehiculului şi, ulterior, o expertiză criminalistică, iar pe de altă parte, se va verifica dacă au existat modificări de natură tehnică asupra autovehiculului implicat în accident, de natură să atragă răspunderea contravenţională sau penală a unor persoane”, a anunţat procuror Ramona Muscalu, purtător de cuvânt al PCA Bv. 

Sursa citată a precizat şi că în prezent au mai rămas internate în spitale din municipiul Braşov patru victime, printre care se află şi un minor, iar două dintre victime au fost tranferate la spitale din Iaşi.

Urmărirea penală, in rem la acest moment, se efectuează de organele de poliţie din Serviciul Rutier Braşov, sub supravegherea unui procuror de la PCA Bv.

citeşte şi

UPDATE. BRAŞOV. Majoritatea supravieţuitorilor din accidentul de la Perşani au fost trimişi acasă  

UPDATE BRAȘOV. Șoferii autocarului răsturnat ar fi consumat alcool 

UPDATE BRAȘOV. Starea răniților în accidentul de autocar

UPDATE. BRAŞOV. Primele concluzii în urma anchetei efectuate la tragedia de la Perşani, soldată cu patru morţi şi 26 de răniţi

UPDATE BRAŞOV. 12 răniţi în accident au ajuns la Spitalul de Copii

UPDATE BRAŞOV. Starea copiilor internaţi la Sf. Constantin

UPDATE BRAŞOV. Unde pot suna părinţii copiilor răniţi în accident

UPDATE. BRAŞOV. Printre victimele accidentului de azi se află şi două rude ale actriţei Laura Cosoi

UPDATE. BRAŞOV. Ce nereguli s-au găsit la firma de transport căreia îi aparţinea autobuzul răsturnat pe DN1

Update. BRAŞOV. Anchetă preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în cazul autocarului răsturnat

UPDATE Brașov. Iohannis. Condoleanțe pentru familiile victimelor accidentului de autocar

Update. BRAŞOV. Autocarul s-a răsturnat pe contrasens, după ce a izbit parapetul dintre sensuri! Printre morţi se numără şi şoferul


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button