Dosare

Update. BRAȘOV. Bărbatul din Chile urmărit internațional a cerut azil politic în România. Ce au decis judecătorii Curții de Apel?

 

Bărbatul din Chile, GARAY PITA RAFAEL EDUARDO, de profesie economist, reținut aseară de polițiștii brașoveni într-un mall, pentru că era căutat în toată lumea ca suspect de deturnare de fonduri – se vorbește de 920 de milioane de dolari – a fost prezentat azi în fața magistraților de la Curtea de Apel Brașov cu propunere de arestare provizorie în vederea extrădării. 

Judecătorii au respins propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și au decis că este suficientă măsura arestului la domiciliu pentru 20 de zile, la adresa declarată de suspect, de fapt un apartament închiriat în Brașov.

Soluția judecătorilor este următoarea: „În baza art. 44 alin.1, 2 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013, raportat la art. 218 şi urm. Cod procedură penală, văzând notiţa roşie introdusă la data de 15.11.2016 de Oficiul Central Naţional Interpol din Chile având în vedere mandatul de arestare nr.16008909092-8 emis la data de 23.09.2016 de autorităţile judiciare din Santiago, Chile, ia faţă de persoana solicitată GARAY PITA RAFAEL EDUARDO măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 20 zile, începând cu data de 19 noiembrie 2016 şi până la data de 8 decembrie 2016, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală plasează persoana solicitată în arest la locuinţa din municipiul Braşov (…) şi impune persoanei solicitate GARAY PITA RAFAEL EDUARDO obligaţia de a nu părăsi această locuinţa fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza (…)  Aduce la cunoştinţa persoanei solicitate dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestului la domiciliu cu o altă măsură preventivă. Dispune comunicarea prezentei hotărâri organului de supraveghere – I.P.J. Braşov Biroul Supravegheri Judiciare, Organului de poliţie în circumscripţia căruia locuieşte persoana solicitată, Serviciul public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, organelor de frontieră precum şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IPG şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. Stabileşte termen pentru comunicarea relaţiilor solicitate Ministerului Justiţiei, Direcţia tratate şi drept internaţional, Biroului Naţional Interpol din cadrul IGPR şi Oficiului Român pentru Imigrări data de 29.11.2016 ora 10 la Curtea de Apel Braşov şi dispune citarea persoanei solicitate pentru acest termen. Dispune traducerea în limba română a înscrisurilor transmise în limba engleză de autorităţile chiliene la data de 18.11.2016, şi ataşarea acestei traduceri la dosar”.

Sentința nu este definitivă, fiind cu drept de contestație pentru 48 de ore, dar este executorie.  

Chilianul fost dat dispărut de autorităţi pe 12 septembrie 2016, după ce ar fi fugit cu banii. A fost căutat în Franţa, Thailanda şi Olanda, iar la finele lunii septembrie ar fi fost localizat în România după ce a depus actele necesare pentru a se căsători. 

Străinul arestat ar fi cerut azil politic în România, spunând că în țara sa este persecutat politic din cauza fiului președintelui chilian, potrivit unor surse judiciare. 

citește și

Update BRAȘOV. Urmăritul capturat la mall ar fi fugit cu 920 de mil. $


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare