Dosare

Șeful spionajului militar rus a „murit subit”

 

Directorul Agenției militare de spionaj, cunoscută drept și GRU, general-colonel Igor Sergun, a „murit subit” la vârsta de 58 de ani, au anunțat autoritățile de la Kremlin.

Oficialii moscoviți nu oferă în comunicatele de presă date suplimentare legate de moartea directorului. Potrivit Agenției de stat Tass, Sergun ar fi murit duminică.

Igor Sergun a preluat postul în 2011 de la Aleksandr Șliahturov, care a murit la 64 de ani.

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, într-un mesaj în care și-a prezentat condoleanțele, că șeful Direcției Generale de Informații și-a dedicat „întreaga viață servirii patriei și forțelor armate”.

În contextul de astăzi, agențiile clandestine, paramilitare și de spionaj din Rusia joacă un rol esențial în punerea în aplicare a unor decizii-cheie ale politicii de la Kremlin.

Amintim că GRU este suspectat că a jucat un rol important în cadrul operațiunii de preluare a controlului asupra peninsulei ucrainene Crimeea, la începutul lui 2014. În pofida probelor copleșitoare, oficialii de la Moscova au negat în mod repetat implicare Rusiei în cadrul conflictului din estul Ucrainei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare