S-a stins Max, câinele erou!
Povestea lui Max, ciobănescul german, singurul câine al Armatei Române antrenat să detecteze explozibili în teatrele de operaţiuni, a ajuns astăzi la un final trist, dar previzibil pentru internauţii care i-au urmărit parcursul pe pagina de Facebook „Max, câinele erou”: „Max s-a stins…..vă mulţumeşte pentru că l-aţi iubit şi vă promite că va veghea de acolo de sus”.
În 2014 parada de 1 Decembrie a fost mai săracă fără Max… Cel care de-a lungul timpului a salvat multe vieţi se zbătea deja de jumătate de an pentru viaţa sa. Vedeta paradei militare din Piaţa Arcului de Triumf din anii trecuţi lupta cu o boală cronică ce până la urmă i-a fost fatală: dirofilarioza. Puternicul ciobănesc german a fost depistat în primăvara anului trecut ca fiind infestat cu dirofilarii (viermi la inimă), în urma înţepăturilor de ţânţari. Pentru că nu mai era un câine sănătos şi nu mai poate fi folosit în misiuni, Ministerul Apărării a decis să-l „caseze”, ca pe un obiect de inventar uzat. Din cauza tratamentului costisitor, a legislaţiei înguste şi a birocraţiei excesive, în absenţa unei adopţii, Max risca să fie eutanasiat. Norocul lui a venit însă, pe neaşteptate, de la Sorina Hanea, militant vechi pentru protecţia animalelor. Auzind despre această poveste în mass media, a decis să facă toate demersurile necesare pentru a-l lua acasă şi a-i salva viaţa. În septembrie 2014 – după ce a dat o declaraţie notarială – Max a intrat în familia Sorinei Hanea.
Observându-i abia atunci lipsa, la începutul lunii decembrie 2014, mai multe posturi de televiziune au prezentat reportaje despre Max, iar situația lui a ajuns în scurt timp un subiect foarte discutat în întreaga presă, inclusiv internaţională, pe site-uri de socializare, pe forumuri online etc. Pe lângă emulația pozitivă, de solidaritate și empatie cu Max, s-au generat și turbioane de critici virulente. Principala ţintă a fost MApN, dar nici femeia care îl avea în custodie nu a scăpat. Alţii au sărit s-o ajute, măcar cu încurajări şi vorbe bune (pagina de Facebook „Max, câinele erou” are 5.600 de fani), dar şi cu donaţii. În ultimele luni, Max a beneficiat de tratamente de ultimă generaţie şi a luptat eroic pentru propria viaţă, deşi din iunie cu greu se mai putea deplasa, iar astăzi dimineaţă s-a stins. Anunţul a stârnit sute de comentarii înlăcrimate, dar şi indignate: „S-a dus un EROU!!!! DZEU să te odihnească în pace, MAX. Mare păcat, că înainte de a ajunge în grija dnei Sorina, celor pe care i-ai servit cu atât devotament, nu prea le-a păsat de tine, MAX!!;
„Sunt curioasă dacă se va face vreo ştire, despre moartea unui EROU: ciobănescul german – MAX….. Eroul Armatei Române!!! Rămas bun…. suflet drag;
„Regret sincer… Max a fost şi va fi întotdeauna pentru noi un EROU! Pentru cât a luptat… şi căţeii merg în Răi! Sufletele lor blânde şi pline de iubire ne fac vieţile mai frumoase şi mai bune. Dacă toţi oamenii ar avea inimi precum ale câinilor, ar fi o lume mai bună… un câine ca Max îţi poate face rău o singură dată în viaţă… atunci când se stinge! Te iubim, suflet drag!”,
„A fost un sufleţel minunat şi sper să îşi găsească liniştea! Suferinţa lui ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care ar fi trebuit să îl deparaziteze corect!”
„Nu pot să cred! Zilnic când deschideam facebook-ul mă cuprindea o teamă că s-ar putea să citesc trista veste, iar când vedeam veşti îmbucurătoare respirăm uşurat că Max e mai bine şi credeam în revenirea lui. Azi când am deschis facebook-ul cu aceeaşi teamă… şi am văzut că Max s-a dus dintre noi, nu mai am cuvinte…”;
„Plâng:((((Ar trebui înmormântat cu onoruri militare,dar suntem prea inumani să facem asta 🙁 Sper că nu va fi uitat, doar atât! :(”.
Povestea lui Max schimbă legea „inumană”
Singurul lucru bun după povestea lui Max – câinele-erou al Armatei, lovit, după sutele de misiuni în teatrele de operaţii, de o boală incurabilă şi salvat pentru u timp de o iubitoare de animale – a dus la schimbarea legii animalelor de serviciu (câinii şi caii) din MapN, care până atunci erau un simplu bun dat „la casat”, a se citi eutanasiat. Astfel, Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, a semnat în decembrie 2014 un document prin care a decis păstrarea acestora în serviciu pe toată durata vieţii, indiferent de aptitudini şi de starea lor de sănătate. Mai exact, „conform noilor prevederi, animalele de serviciu care îşi păstrează capacitatea de muncă şi au o stare de sănătate bună se menţin în aceeaşi categorie de serviciu în care sunt încadrate, chiar dacă depăşesc limita de vârstă prevăzută de instrucţiuni”, iar în situaţia în care „animalele îşi pierd aptitudinile unei categorii de serviciu sau nu mai îndeplinesc anumite standarde cerute pentru categoria în care sunt încadrate, acestea vor fi reîncadrate în alte categorii de serviciu (corespunzătoare aptitudinilor curente – pază, însoţire etc) şi vor fi menţinute în activitate pe perioada vieţii, beneficiind de drepturile aferente”.
Să sperăm că aceste prevederi nu vor rămâne doar în comunicatul MApN.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.