Dosare

„Regina serelor” – inclusiv de la Codlea – rămâne în închisoare

  • mariaschutz_3.jpg
 

„Regina serelor” – cum era supranumită afacerista Maria Schutz, fost manager al serelor de la Codlea – a formulat o nouă cerere de eliberare din penitenciar, dar fără succes.

Ea are de executat o pedeapsă de 11 ani și 6 luni de închisoare, după ce a fost comdamnată în două dosare penale. Într-unul dintre ele a fost acuzată de fraudarea fondurilor europene cu aproape un milion de lei – vezi AICI

În toamna anului trecut, Maria Schutz a formulat o primă cerere de eliberare condiţionată din penitenciar. Cererea i-a fost respinsă de Judecătoria Craiova, dar şi de Tribunalul Dolj, conform gds.ro.

Instanţa a fixat termen de reînnoire a cererii pe data de 27 februarie 2020. Acelaşi lucru s-a întmplat cu o altă cerere de eliberare condiţionată, formulată în septembrie 2019.

Pe 18 februarie, anul acesta, femeia de afaceri a formulat o nouă cerere de eliberare condiţionată, dar tot n-a avut câștig de cauză.
„Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de către petenta condamnată, Schutz Maria, ca neîntemeiată. Fixează termen de reînnoire a propunerii după data de 12.06.2020”, a hotărât Judecătoria Craiova, zilele trecute – vezi AICI. Decizia a fost contestată de condamnată.

Era să se aleagă cu 13 ani și 8 luni de detenție

Sentința definitivă prin care Maria Schutz a fost condamnată la 11 ani și 6 luni de închisoare a fost dată de Curtea de Apel Craiova. Inițial, Tribunalul Dolj o condamnase, cu tot cu contopirea pedepselor, la 13 ani și opt luni de închisoare. În această speță, Maria Schutz a primit 4 ani și 6 luni de închisoare, dar după contopirea cu pedeapsa primită în dosarul falimentării societăţilor comerciale Orser SA Oradea şi Sere Codlea SA Braşov, s-a ajuns la cei 11 ani și jumătate de închisoare. Din această pedeapsă se deduce perioada executată din 15 noiembrie 2016 – la zi.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare