Dosare

Reacţie. Ce spune Monica Iacob-Ridzi despre faptul că nu a fost graţiată de preşedinte

 

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a scris, astăzi, pe blogul personal, că a fost „naivă” să creadă că graţierea sa va fi analizată cu „atenţie” de preşedintele Klaus Iohannis. „Am fost naivă să cred că graţierea va fi analizată cu atenţie şi aspectele umanitare vor conta în luarea unei decizii favorabilă. Deşi am ataşat şi câteva documente din care reiese nevinovăţia mea pentru faptele pentru care am fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani (stabilită luând în considerare pedepsele prevăzute de vechiul cod penal, ca să fie pedeapsa mai mare, deşi noul cod penal ce prevede pedepse mai mici era mai favorabil, dar nu a fost aplicat), nu am invocat aceste aspecte ca motiv al solicitării de graţiere, ci le-am ataşat pentru că aşa prevede legea, iar graţierea mea individuală nu ar fi însemnat că domnul Preşedinte mă considera nevinovată ci că doar ar fi dat dovadă de omenie, de înţelegere faţă de situaţia dramatică în care mă aflu şi eu şi copiii mei, ar fi dat dovadă că nu este indiferent la nevoile şi suferinţele oamenilor care strigă disperaţi după ajutor, ştiind că Preşedintele este singurul om care îi mai poate salva”, a afirmat Monica Iacob-Ridzi.

În opinia fostului demnitar, nici preşedintele, nici consilierii săi nu cunosc situația din închisorile din România. „Este limpede pentru mine că nici Preşedintele, nici consilierii lui nu cunosc situaţia din penitenciarele din România. Dacă ar vedea în ce condiţii sunt «reeducaţi» deţinuţii, chinul, umilinţa, bolile, durerea, suferinţa, mizeria…, poate s-ar gândi de două ori atunci când iau decizii care afectează viaţa unor oameni şi viaţa copiilor lor. O graţiere ar fi însemnat un gest de omenie, un gest de supremă conştiinţă al Preşedintelui României, un gest în care, în naivitatea mea, am crezut”, a mai spus Monica Iacob-Ridzi.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a respins, recent, cererea de graţiere formulată de Monica Iacob-Ridzi.

Citiţi şi:

Cererile de graţiere ale Monicăi Iacob-Ridzi şi Mencinicopschi, respinse de Iohannis!?

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button