Dosare

Peste 100 de percheziții într-un dosar numit „Diplome de licență fără studii”

 

Peste 100 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la cadre didactice şi studenţi de la universităţile Vasile Goldiş şi Aurel Vlaicu din Arad, aceştia fiind suspectaţi de fapte de corupţie într-un dosar denumit generic „Diplome de licenţă fără studii”.
Parchetul instanţei supreme precizează că în aceste instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane în vederea promovării frauduloase a examenelor de către studenţi. Potrivit procurorilor, mai multe cadre didactice din cadrul celor două instituţii de învăţământ au cerut şi primit bani şi bunuri cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă. Unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale, spun procurorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare