PERCHEZIŢII. Au folosit mărcile înregistratre fără acordul titularilor

Polițiştii efectuează în această dimineaţă 9 percheziții la locuințele unor persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 1.500.000 de euro prin punerea la dispoziția publicului de opere protejate (programe de televiziune) şi de utilizare a unor mărci înregistrate fără consimțământul titularilor. Percheziţiile au loc pe raza municipiului Bucureşti, la locuinţele a patru persoane şi la sediile unor societăţii controlate de acestea.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013-2015, cei în cauză ar fi creat mai multe pagini de internet, prin intermediul cărora ar fi pus la dispoziţia publicului şi ar fi retransmis, contra cost, programe ale unor posturi de televiziune cu acces restricţionat, fără a avea acordul acestora, încălcând astfel prevederile în materia drepturilor de autor. Pentru a comercializa dispozitivele speciale de recepţie a acestor programe şi pentru a încasa sume de bani de la abonaţi, aceștia ar fi înfiinţat numeroase societăţi atât în România, cât şi în alte state (inclusiv societăţi de tip „off-shore” înfiinţate în Cipru şi SUA-Delaware). Cu ajutorul societăților înființate, ar fi disimulat tranzacţiile efectuate şi ar fi ascuns veniturile obţinute din aceste activităţi ilicite, mare parte din sumele obţinute în acest mod fiind reinvestite”, au anunţat anchetatorii.
Cei vizați vor fi conduși, pentru audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma probatoriului administrat, urmând a fi dispuse măsurile procedural penale care se impun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

