Dosare

Patriarhia se va implica în ajutorarea refugiaţilor care vor ajunge în România

 

Patriarhia Română doreşte să se implice în ajutorarea refugiaţilor care vor ajunge în ţara noastră. Totodată, aceasta va sprijini autorităţile în cazul în care România va găzdui refugiaţi. „Am văzut că autorităţile statului român deja se pregătesc. În mod firesc, autorităţile trebuie sprijinite în demersul lor de ajutorare a acestor semeni ai noştri care realmente sunt într-o situaţie dramatică”, a declarat Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pentru Agenţia Mediafax. Credinţa se manifestă prin fapte, iar între credinţă şi dragostea faţă de semeni „există o legătură”, a explicat oficialul. Până acum, peste 332.000 de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Asia au sosit în Europa.

Citiţi şi:

Robert Frunzescu (Horgos): IMAGINI EMOȚIONANTE! Filmul evenimentelor din Röszke

Robert Frunzescu (Röszke): Tabăra refugiaților din Röszke un focar de infecție. Copiii se adăpostesc lângă pubele și toalete publice. Ungaria nepăsătoare… – IV

Robert Frunzescu (Röszke): Ungaria, depășită de situație, scoate armata. Numărul refugiaților crește semnificativ cu fiecare oră – III

Robert Frunzescu (Röszke): S-a pierdut controlul asupra refugiaţilor! – II

Robert Frunzescu (Szeged): Refugiații nu mai au bani să părăsească Ungaria. Cum profită taximetriștii de pe urma lor – I

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare