Dosare

Pandemia de COVID-19 amână pronunțarea într-unul dintre dosarele lui Aristotel Căncescu

 

Pe fondul măsurilor dispuse, inclusiv în instanțe, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (coronavirus), Tribunalul Brașov a amânat pronunțarea într-unul dintre dosarele fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.

„Având în vedere art.4 din Hotărârea de Colegiu nr.7/16.03.2020, amână pronunţarea la 02.04.2020”, se arată pe site-ul instanței. În funcție de cum evoluează situația în România, este posibil ca pronunțarea să se amâne și la începutul lunii viitoare.

Dosarul în care se așteaptă pronunțarea îi mai are ca inculpați pe Aurelia Popescu, Cristian Emil Cirică, Ion Diniță, Viorel Costea, Ioan Boțoman, Maria Gheorghieș, Radu Petru Ispas, Mircea Constantin Popa, Gabriel Bâgiu, Bogdan Aurelian Rusu, SC Canaris SRL, SC Canaris SRL prin administrator judiciar Top Expert SPRL prin reprezentant legal și SC Canaris SRL prin administrator judiciar Pro Insolv IPURL.

Dosarul a ajuns la Tribunalului Braşov, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe, luând act de faptul că Diniţă şi-a dat demisia din Parlament. În acest context, ÎCCJ nu mai avea competență să judece acest caz.

Trimis în judecată de peste 5 ani

Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în data de 17 decembrie 2014, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov. El era în arest la domiciliu la acea vreme, fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracţiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Procurorii DNA au arătat, în rechizitoriu, că faptele s-ar fi desfăşurat în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014. Aristotel Căncescu şi Radu Petru Ispas (în calitate de administrator public al judeţului Braşov) s-ar fi folosit de funcţii pentru interesele proprii şi ale firmelor Gotic şi Ramb Sistem, respectiv ale persoanelor care le administrau, conform procurorilor.

„Concret, în perioada 2006-2007, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică – licitaţie deschisă, Consiliul Judeţean Braşov, reprezentat de inculpatul Aristotel Căncescu, a încheiat două contracte cu societatea comercială Gotic SA Braşov, declarată câştigătoare a licitaţiilor, reprezentată de inculpatul Diniţă Ion, în calitate de director general”, susțin reprezentanții DNA.

Contractele menționate aveau ca obiect întreţinerea, reparaţia şi salubrizarea drumurilor judeţene şi execuţia, finalizarea şi întreţinerea drumului Rupea – Racoş.

Contractul de concesiune din 20 septembrie 2007, privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov (întreţinere şi salubrizare în sezonul rece – deszăpeziri precum şi întreţinerea şi reparaţii pe timp de vară), a fost încheiat pe o perioadă de şase ani şi a avut o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA.

„Deşi în cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalităţi concrete de modificare a preţului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012. Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA, faţă de valoarea iniţială de 9.724.823,30 lei cu TVA, înregistrându-se o creştere cu 1.046,29 %”, susţin procurorii.

Actele adiţionale au fost semnate de Aristotel Căncescu, Emil Cirică, Aurelia Popescu şi alte persoane, din partea Consiliului Judeţean Braşov, iar din partea firmei Gotic SA, de către Ion Diniţă.

„Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul celui de-al doilea contract, în valoare de 14.064.497,52 lei cu TVA, preţul acestuia fiind modificat prin trei acte adiţionale, în perioada 2008-2010, semnate de inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian, Ispas Radu, Aurelia Popescu, Costea Viorel şi alte persoane, iar din partea firmei Gotic SA de către inculpatul Diniţă Ion. Actualizarea preţului s-a făcut în urma unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii Diniţă Ion şi Căncescu Aristotel Adrian, fără a exista vreun temei de fapt sau de drept pentru aceasta, urmărindu-se doar ca primul să obţină necuvenit o importantă sumă de bani din fondurile publice. De menţionat este faptul că ultimul act adiţional a fost încheiat în realitate după ce contractul expirase, iar apoi a fost antedatat”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Bani virați în cont pentru servicii de publicitate și reclamă

Imediat după atribuirea către SC Gotic SA a contractului de achiziţii publice din 10 noiembrie 2006, au fost virate, cu titlu de servicii publicitate şi reclamă, în perioada în perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007, importante sume de bani ce au totalizat 1.160.979 lei, către SC Canaris SRL, societate deţinută de Căncescu, potrivit DNA.

„Toate cele 26 de contracte de publicitate au fost semnate din partea SC Canaris SRL de către inculpatul Rusu Bogdan Aurelian, director al societăţii. În realitate, contractele sus-menţionate sunt fictive, nu au fost executate vreodată, scopul acestora fiind doar acela de a disimula adevărata natură a sumelor de bani virate de către inculpatul Diniţă Ion, respectiv foloase necuvenite date inculpatului Căncescu Aristotel, pentru ca acesta din urmă să îi atribuie contracte de achiziţii publice, în calitatea sa de preşedinte al CJ Braşov”, potrivit rechizitoriului.

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 2007 – 2008, între Consiliul Judeţean Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, administrată Gabriel Bâgiu, au fost încheiate două contracte, în 29 ianuarie 2007, unul pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajare, refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”, în valoare de 8.082.044,56 lei şi celălalt în valoare de 1.739.762,10 lei, pentru realizarea investiţiei „Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”.

Consiliul Judeţean Braşov, prin Căncescu şi Ispas, împreună cu Cirică şi Mircea Popa, în calitate de diriginte de şantier, au validat şi au efectuat, în executarea celor două contracte, plăţi nejustificate în valoare cumulată de 664.180,54 lei (263.857,93 lei pentru primul contract şi 400.322,61 lei pentru cel de-al doilea), susţin procurorii.

Procurorii îl acuză pe Căncescu şi că, în încercarea de a evita angajarea răspunderii personale pentru prejudiciile cauzate prin aceste contracte de achiziţii publice, i-a pretins lui Bâgiu să restituie suma de bani obţinută nelegal prin cele două contracte derulate de Ramb Sistem SRL (664.180,54 lei), promiţându-i în schimb că îşi va folosi influenţa pe care o are asupra comisiei de licitaţie, pentru a-i determina pe membrii acesteia să atribuie firmei sale contractul de achiziţii publice vizând renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, lucrare în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei.

„Deşi în urma organizării licitaţiei a fost desemnată o altă firmă câştigătoare, inculpatul Căncescu Aristotel, în înţelegere cu inculpatul Ispas Radu Petru, a solicitat expres persoanelor din subordinea sa ca această licitaţie să fie adjudecată de SC RAMB SISTEM SRL (…). Deşi declaraseră anterior un câştigător al licitaţiei, de frica pierderii locului de muncă, la presiunile exercitate de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, prin intermediul inculpatului Ispas Radu, membrii comisiei au fost de acord cu soluţia propusă şi, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, urmau să anuleze licitaţia legal desfăşurată şi deja finalizată, să declare neconforme ofertele, iar apoi să reia procedura, urmând ca prin negociere directă să fie declarată câştigătoare firma Ramb Sitem SRL. O astfel de situaţie nu a mai avut loc, planul infracţional fiind întrerupt prin intervenţia organelor judiciare”, se mai arăta în rechizitoriu.

Întreg comunicatul remis de DNA, la momentul trimiterii în judecată a inculpaților, poate fi găsit AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare