Păcăliţi prin „caritasul unguresc”. 40 de poliţişti fac PERCHEZIŢII
Opt percheziții sunt efectuate, astăzi, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune și desfășurarea unor activități de creditare specifice instituțiilor financiare, fără respectarea prevederilor legale.
40 de polițiști de la IPJ Prahova, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, efectuează percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale situate în municipiile București, Cluj și Miercurea Ciuc.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2015 – prezent, cinci persoane ar fi indus în eroare peste 350 de persoane, din județul Prahova și din județele limitrofe, prin metoda cunoscută sub denumirea de caritas unguresc. Astfel, cei în cauză, prin folosirea unei societăți comerciale înființate în acest scop, prin intermediul căreia încheiau cu victimele așa-zise contracte de asociere în participațiune, s-ar fi angajat față de acestea să le acorde împrumuturi financiare în schimbul achitării unor rate lunare, fără însă ca această activitate de creditare deghizată să fi fost autorizată de Banca Națională a României.
În numeroase cazuri, deși victimele ar fi achitat mai multe rate lunare în avans, conform contractelor încheiate cu societatea comercială controlată de către bănuiți, aceștia nu ar fi remis sumele de bani promise ca împrumut”, au anunţat anchetatorii.
Prejudiciul cauzat estimat până în prezent este de peste 350.000 de lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, camătă, delapidare și desfășurarea, fără drept, de activități specifice instituțiilor de credit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.