Încă un pilot brașovean, mărturie despre zborurile lui Dragnea pe insula Belina
Pilotul Victor Bratu, angajat al companiei Cobrex Trans Brașov, care se ocupă de zboruri comerciale, a declarat astăzi, la Tribunalul București, că l-a transportat pe Liviu Dragnea de 5 sau 6 ori pe insula Belina, potrivit presei centrale.
„Am efectuat zboruri pe insula Belina cu elicopterul și vreau să menționez că nu știam că este o insulă. Era mai degrabă o zonă neamenajată. Am fost de 5 sau 6 ori. Pe parcurs am observat o singură schimbare, a zonei de aterizare, dintr-o zonă sălbatică, într-o mică platformă de beton. La primul zbor a fost mai dificil să aterizăm din cauza vegetației, iar platforma a fost construită în urma solicitării noastre pentru a ateriza în condiții de siguranță”,a explicat martorul, conform ziare.com.
Declarația a fost făcută în Dosarul „Belina”, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este cercetată pentru abuz în serviciu.
La termenul anterior, pilotul braşovean Constantin Apăvăloaie, administrator al firmei de transport aviatic Cobrex Trans, a declarat, în calitate de martor, că a primit bani de la PSD, pentru a-l duce pe Liviu Dragnea pe insula Belina.
Mai multe informații despre ședința de astăzi – AICI!
Următorul termen va avea loc pe 24 martie, când este citat la Tribunalul București fostul vicepremier Vasile Dancu. Pe 7 aprilie urmează să fie audiat Florea Trifu, angajat al societății Tel Drum, în administrarea căreia se află insula.
Sevil Shhaideh este acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.
Procurorii susţin că, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare, respectiv 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.
CITIȚI ȘI:
MĂRTURIE la Tribunal: Pilot braşovean, plătit de PSD pentru a-l duce pe Dragnea pe insula Belina
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.