Dosare

Fostul sindicalist Liviu Luca a fost condamnat la zece ani de închisoare

 

 

Omul de afaceri Liviu Luca are de executat zece ani de închisoare, după rămânerea definitivă a deciziei Tribunalului Prahova de contopire a pedepselor primite în patru dosare penale. Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de Liviu Luca împotriva sentinţei penale din data de 9 august 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova. Instanţa de fond admisese atunci o cerere privind contopirea executării pedepselor, formulată de omul de afaceri deţinut în Penitenciarul Ploieşti. Este vorba de trei pedepse de câte 6 ani de închisoare şi una de 3 ani de închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi. Tribunalul Prahova a decis ca Liviu Luca să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adăugă un spor de 4 ani închisoare. Instanţa a menţinut şi pedepsele complementare şi accesorii de interzicere a unor drepturi, printre care dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv funcţie de conducere într-un sindicat, pentru o perioadă de 3 ani. Judecătorii au mai dispus deducerea din pedeapsa principală aplicată inculpatului a duratei reţinerii şi arestării preventive, de la data de 7 noiembrie 2011 până la data de 14 noiembrie 2011, precum şi perioada executată începând cu 22 iulie 2016. Omul de afaceri a fost condamnat în mai multe dosare penale, printre care cel privind falimentarea companiei Petromservice.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button