Dosare

EXCLUSIV. BRAŞOV. Dorin Lazăr Maior ameninţă că se va sinucide pentru a atrage atenţia la nivel internaţional în Dosarul Romexterra!

 

Adus în această dimineaţă în faţa unui complet de judecată de la Curtea de Apel Braşov, pentru a se constata încetarea de drept a măsurii preventive în dosarul în care este cercetat pentru cumpărare şi trafic de influenţă, alături de soţia sa şi alte cinci persoane, fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior, fostul lider al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a făcut o declaraţie surprinzătoare în faţa magistraţilor, dar nu legat de dosarul în cauză, ci în cel cunoscut ca Dosarul Romexterra.

El a ameninţat că se va omorî, chiar încarcerat fiind, considerând că este inacceptabil ca de aproape 10 ani, în Dosarul Romexterra, unde el şi soţia sa sunt părţi vătămate, „nici o instituţie a statului să nu facă nimic, mai ales că sunt probe clare”. Maior ar face acest gest extrem doar pentru a atrage atenţia asupra faptului că, în respectiva cauză, Dorin şi Florina Maior au făcut o plângere împotriva fostului director de la Banca Romexterra, Mihai Maţepiuc, care ar fi umblat în conturile clienţilor băncii fără acordul lor, dar nu s-a dat nici o soluţie. 

Avocatul Angela Drăgan din Baroul Bucureşti, apărătoarea cauzelor familiei Maior, ne-a declarat în exclusivitate că a fost prima persoană cu care a vorbit Dorin Lazăr Maior după ce a fost adus din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Maior i-a spus de atunci despre intenţiile sale de a se sinucide cu prima ocazie care i se va ivi şi rugat-o să-l ajute să obţină toate avizele perntru a se cununa religios cu Florina Maior, cu care este căsătorit civil de 18 ani, tocmai pentru a se duce în faţa lui Dumnezeu cu sufletul împăcat, dar şi ca mulţumire pentru persoana care i-a stat alături atâta timp, cu bune, cu rele.   

„Vrea să atragă atenţia la nivel internaţional. Clientul meu a fost judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare, pentru şantaj, într-un dosar fără nici un leu prejudiciu, după ce a demascat o fraudă de proporţii, care la vremea anilor 2006 reprezenta un sfert din PIB-ul României pe acel an. A fost un dosar construit. În schimb, dosarul celor care au comis frauda, aşa cum s-a dovedit ulterior prin probe de procurorii Parchetului General, zace şi acum în sertarul DNA Braşov”, ne-a declarat av. Drăgan. 

Amintim că, în actualul dosar, Dorin Lazăr Maior este judecat de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă. Procurorii anticorupţie îl acuză că ar fi intervenit, prin intermediul soţiei sale, Florina Maior, pe lângă o persoană care se declara una cu influenţă pe lângă magistraţi de la cel mai înalt nivel, pentru a repune pe rol dosarul în care Maior este condamnat definitiv la 7 ani închisoare, pentru şantaj, în Dosarul Romexterra.

Și aceste acuzaţii sunt respinse de familia Maior.  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button