Doar o săptămână să spuneţi „DA” pentru construirea aeroportului la BRAŞOV
La trei săptămâni de la lansarea campaniei „Susţine construirea aeroportului la Braşov”, iniţiată de Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, peste 7.500 de persoane s-au alăturat demersului de strângere de semnături online pentru susţinerea continuării investiţiilor şi finalizării lucrărilor de construire a Aeroportului Internaţional Braşov- Ghimbav.
Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov a dat startul campaniei „Susţine construcţia aeroportului la Braşov” la data de 12 august 2015, prin postarea pe site-ul www.addjb.ro a următoarelor întrebări: „Consideraţi că Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav este indispensabil dezvoltării Braşovului şi regiunii Centru?” „Consideraţi că Guvernul ar trebui să finanţeze realizarea acestui obiectiv?” În ultima săptămână, numărul semnatarilor s-a dublat pe platforma online www.addjb.ro, ajungând de la 3.200 la peste 7.500 de susţineri, în urma promovării şi accesării intense pe reţele de socializare, în intervalul 25 – 31 august. În perioada 17-21 august, ADDJB a realizat şi o campanie stradală, în cadrul căreia au fost intervievaţi atât cetăţeni braşoveni, cât şi turişti. Cu toţii au venit cu argumente privind necesitatea construirii aeroportului la Braşov. Clipul poate fi vizionat pe site-ul Agenţiei, www.addjb.ro, sau accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=lLeCTlV9bI0. La finalizarea campaniei, răspunsurile tuturor participanţilor vor fi anexate demersurilor ce vor fi făcute de către autorităţi, în vederea propunerilor legislative privind continuarea construirii aeroportului. „Susţinerea dumneavoastră, a comunităţii braşovene, este esenţială pentru iniţiativa Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov. Mulţumim tuturor celor care ni s-au alăturat, iar pe cei care nu au făcut-o încă, îi invităm să îşi exprime cu încredere opinia, prin intermediul campaniei iniţiate de noi. Vă asigurăm că toate răspunsurile dumneavoastră vor fi înaintate parlamentarilor, la începutul sesiunii parlamentare. Astfel, ADDJB vă garantează că părerea dumneavoastră cu privirea la susţinerea construcţiei aeroportului Braşov va ajunge în Parlament. Dacă vreţi să schimbaţi în bine viitorul nostru al braşovenilor, vă rugăm să accesaţi site-ul www.addjb.ro până pe 12 septembrie şi să semnaţi pentru campania «Susţine construcţia aeroportului la Braşov». Mai aveţi la dispoziţie doar o săptămână să spuneţi „DA” pentru construirea aeroportului la Braşov”, a precizat Mihai Pascu, preşedintele ADDJB Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.