Dosare

DNA BRAȘOV. Încă un lot de inculpați, la judecată pentru achizițiile frauduloase din spitale din Brașov și Harghita

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a unui nou lot de inculpați, cu privire la achizițiile care ar fi fost făcute fraudulos la spitale din județele Brașov și Harghita.

Potrivit unui comunicat remis în urmă cu puțin timp, au fost trimiși în judecată, în stare de arest la domiciliu:

LUKACS ANTAL, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc și în același timp membru al Comitetului Director, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 fapte),
– luare de mită (4 fapte),
– cumpărare de influență,

BALINT ENIKO, la data faptelor referent la Serviciul Achiziții Publice în cadrul spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 fapte),
– luare de mită (4 fapte),
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

BARCZAN LASZLO, la data faptelor magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– luare de mită (2 fapte),

PERSOANĂ FIZICĂ, la data faptelor administrator în fapt al SC CHANTEL SANTE SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– dare de mită (5 fapte),
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– trafic de influență,

Și în stare de libertate a inculpaților:

PERSOANA FIZICĂ, la data faptelor contabil în cadrul SC Chantel Sante SRL, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),

PERSOANA FIZICĂ, șofer al omului de afaceri, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În aceeași cauză a mai fost trimisă în judecată SC CHANTEL SANTE SRL, față de care s-a dispus măsura preventivă a interzicerii desfășurării activităților în contextul cărora au fost comise infracțiunile de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– dare de mită (5 fapte),
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte).

Inculpații ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalului amintit mai sus în valoare totală de 2.321.728 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL.

Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Află AICI date din rechizitoriu!

Printre primii inculpați trimiși în judecată (în primul lot), se numără Kadas Iluna Marius Andrei, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov. Pentru detalii, VEZI ȘI:

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Nume grele, trimise în judecată în dosarul privind achizițiile frauduloase de la Spitalul de Boli Infecțioase


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button