Dosare

DECIZIE. Daunele destinate familiei unui român, reduse de instanţă

 

Valoarea daunelor destinate familiei unui român decedat într-un accident rutier a fost redusă cu o treime de Curtea de Apel din Milano, pe motiv că nivelul de trai din România este mai scăzut decât cel din Italia.

Românul Vasile P. a decedat în octombrie 2007, după ce a fost lovit de un camion în orăşelul italian Barletta (regiunea Puglia, sudul Italiei). Dosarul din acest caz a ajuns la instanţele din regiunea Lombardia, întrucât acolo este sediul companiei de asigurări a şoferului de camion. Tribunalul din Milano a stabilit despăgubiri în valoare de 210.000 de euro pentru familia românului, după o reducere cu 50%, întrucât bărbatul a fost considerat coresponsabil de accident dat fiind că se afla pe marginea carosabilului în momentul impactului.
Apoi, însă, Curtea de Apel din Milano a dispus reducerea valorii daunelor cu 30%, argumentând că soţia şi copiii victimei trăiesc în România, unde nivelul de trai este mai scăzut decât cel din Italia, după cum a relatat Mediafax. „În calcularea valorii daunelor s-a ţinut cont de specificităţile zonei monetare naţionale în care vor fi utilizaţi banii oferiţi familiei”, a precizat instanţa italiană.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button