Curtea de Apel BRAȘOV va judeca dosarul clanului interlop Austrianu
Acuzați și judecați în primă instanță – Tribunalul Dâmbovița, de înșelăciuni cu mașini de lux, furt și șantaj, membrii clanului Austrianu au fost condamnați la pedepse de până la șase ani de detenție. Cum decizia din luna mai nu era definitivă, s-a formulat apel, dosarul ajungând la Curtea de Apel Ploiești.
Însă unul dintre membrii calnului, Sandu Florin, a cerut strămutarea, acțiune admisă de Curtea Supremă, astfel că dosarul va intra în atenția magistrașilor brașoveni, spre competentă soluționare.
Grupul infracțional a fost trimis în judecată în 2012, lider de grup fiind Sandu Zamfir, zis „Austrianu”. Acesta mai avea condamnări definitive și în alte dosare, astfel că fost condamnat la șase ani de închisoare în această cauză.
În același dosar au fost condamnați și trei fii ai lui Sandu Zamfir, toți cu condamnări anterioare. În acest dosar, cei trei au primit pedepse cu executare între patru ani și cinci ani și șase luni.
Soția lui Austrianu, Sandu Irina, care mai avea o condamnare, ar avea de executat o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare, la fel ca inculpatul Bușa Ion Paul, iar Păun Lorena, inculpată în același dosar, va executa trei ani și opt luni de închisoare, conform deciziei judecătorilor dâmbovițeni.
Totodată, magistrații i-au obligat pe cei șapte inculpați să plătească diverse sume de bani către părțile civile din dosar, fiind vorba în total despre aproape 40.000 de euro și 186.000 lei, reprezentând plăți neachitate pentru autoturisme de lux, dar și să restituie uneia dintre părțile vătămate un astfel de autoturism.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.