Dosare

Condamnați definitiv de judecătorii din BRAȘOV. Ce pedepse au primit, pentru fapte de corupție, fostul șef de la Medicină Legală din Bacău și fostul deputat Lucian Ciubotaru

 

Judecătorii Curții de Apel Brașov s-au pronunțat, definitiv, într-un dosar de corupție, în care au fost trimiși în judecată fostul deputat Lucian Ciubotaru şi Marcel Bădără, fostul şef al Medicinei Legale din Bacău.

Lucian Ciubotaru a fost deferit justiției pentru complicitate la trafic de influenţă, iar Marcel Bădără, pentru trafic de influenţă. Denunţător este fostul avocat Cristian Cojocaru, condamnat la rândul lui pentru fapte de corupţie într-un alt dosar şi care a reuşit să-şi reducă din pedeapsă cu acest denunţ, conform desteptarea.ro.

Procurorii DNA susţin că Lucian Ciubotaru ar fi fost de acord cu propunerea avocatului de a vorbi cu medicul Marcel Bădără pentru modificarea valorilor alcoolemiei în cazul unui şofer prins băut la volan.

Ciubotaru a fost acuzat că ar fi pretins 1.000 de euro avocatului Cristian Cojocaru, pentru a-l ajuta pe şofer. Conform procurorilor, deputatul i-ar fi dat 4.500 de lei lui Marcel Bădără, sumă care urma să ajungă la două angajate ale Serviciului de Medicină Legală din Bacău.

Fostul deputat a negat în instanţă acuzaţiile, arătând că discuţia înregistrată de avocatul Cristian Cojocaru a fost interpretată greşit.

Nevinovat s-a declarat şi Marcel Bădără care susţine că nu a pretins şi nu a primit bani de la Ciubotaru. Mai mult decât atât, Bădără a declarat că este aproape imposibil să modifici rezultatele unui buletin de analiză.

Denunțătorul, Cristian Cojocaru, a declarat în instanţă că, la mijlocul lunii februarie 2015, a fost contactat de B.I. care i-a spus că a fost oprit, cu o seară înainte, de către un echipaj de poliţie şi a fost testat cu aparatul etilotest, îmbibaţia alcoolică ieşind la acel moment 0,5 în aerul expirat.
În sânge i-ar fi ieşit peste 0,8 şi ar fi fost infracţiune.

„În acest context, i-am explicat domnului Ciubotaru pe scurt situaţia lui B.I. şi l-am întrebat dacă poate să ia legătura cu dl. Bădără dacă poate să facă ceva în acest sens. Mi-a spus că l-a sunat pe dl. Bădără de faţă cu mine, l-a chemat la sediul partidului, dl. Bădără a venit cam după 30 de minute şi i-am dat dl. Ciubotaru un bileţel cu numele B.I. şi concentraţia alcoolică şi data la care a fost oprit în trafic.
Dl. Ciubotaru a ieşit afară să se întâlnească cu dl. Bădără, eu rămânând în sediul partidului. După aproximativ 5 minute, s-a reîntors dl. Ciubotaru, am avut o discuţie pe hol, între camere, mi-a relatat că venise deja proba de la spital, că într-adevăr la acea concentraţie din aerul expirat, concentraţia în sânge ar fi ieşit mult peste 0,8 la mie şi că se poate rezolva în sensul ca această concentraţie să iasă sub 0,8 la mie, doar că acest serviciu ar costa 1.000 euro”, a explicat denunţătorul.

Fostul avocat a mai declarat că s-a întâlnit cu B.I. care a fost de acord cu suma cerută şi i-a predat 4.500 lei.

Și șoferul prins băut a recunoscut, în instanţă, că l-a rugat pe Cristian Cojocaru să îl ajute şi că a aflat de la acesta că „tariful” este de 1.000 de euro, bani pe care a fost de acord să-i dea.

Condamnarea

Curtea de Apel Brașov i-a condamnat săptămâna aceasta pe cei doi inculpați. În fapt, instanța a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – ST Braşov și a agravat pedeapsa dată de Tribunalul Brașov, în primă instanță.

Astfel, în cazul lui Marcel Bădără, Curtea de Apel Brașov a majorat pedeapsa de la 1 an și 4 luni de închisoare la 2 ani de închisoare cu suspendare, menținând termenul de supraveghere la 2 ani.

În cazul lui Lucian-Manuel Ciubotaru, pedeapsa a fost majorată de la 2 la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar termenul de supraveghere a fost menținut la 3 ani.

Cei doi au obligaţia de a frecventa un program de reintragrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborar cu instituţii din comunitate.

De asemenea, Bădără va avea de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, în cadrul DGASPC Bacău – Centrul de recuperare si reabilitare pentru persoanele cu dizabilități „Condorul” Bacău sau al unei alte unităţi din subordinea Primăriei Bacău, la alegerea consilierului de probaţiune şi în condiţiile art. 51 din Legea 253/2013.

Instanța a înlăturat dispoziţia privind confiscarea de la fiecare inculpat a câte 2250 lei şi, în baza art. 291 alin. 2 C.p., a dispus confiscarea de la Bădără a sumei de 4.500 lei.

A dispus, de asemenea, plata din cauţiunea de 5.000 lei depusă de inculpatul Bădără a cheltuielilor judiciare în fond stabilite prin sentinţa penală apelată, în cuantum de 5.000 lei și din cauţiunea de 10.000 lei depusă de inculpatul Ciubotaru a cheltuielilor judiciare în fond stabilite prin sentinţa penală apelată, în cuantum de 5000 lei, precum şi a cheltuielilor judiciare în apel (în cuantum de 300 lei), astfel că inculpatului urmează a i se restitui suma de 4700 lei din cauţiune.

După cum precizam, sentința este definitivă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button