Dosare

Condamnat în alte ţări pentru furt, arestat la BRAŞOV pentru viol

 

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost arestat zilele trecute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, lipsire de libertate, lovire şi alte violenţe, după ce o copilă de 14 ani, de loc din Apaţa, l-a reclamat că luat-o cu forţa de pe stradă şi a chinuit-o timp de cinci zile, mai întâi la el acasă, apoi într-un hotel din Braşov. Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie (PTMF). 

În 26 ianuarie, în jurul orelor 19.00, fata se plimba cu o prietenă prin Braşov, când s-a întâlnit cu fostul iubit, un individ cu şapte ani mai mare. Ea avusese o relaţie cu bărbatul, dar l-a părăsit cu patru luni în urmă din cauza modului agresiv în care o trata. Furios din această cauză, când a dat cu ochii de ea, a bruscat-o chiar pe stradă, a luat-o cu forţa şi a dus-o la el acasă. Acolo, după cum susţine copila, a bătut-o şi siluit-o toată noaptea. Grozăvia s-ar fi repetat şi în zilele următoare, dar la un hotel din apropierea Gării, unde s-au cazat împreună, sub alt nume.  

„La audieri, victima minoră a declarat că a fost agresată şi constrânsă, prin ameninţări, să întreţină relaţii sexuale cu el. După prima noapte petrecută la domiciliul inculpatului, cei doi s-au cazat a doua zi la un hotel de lângă Gară, unde au stat patru zile şi tot atâtea nopţi. Conform declaraţiilor minorei, a reuşit să scape în data de 30 ianuarie 2017, în timp ce el dormea, scoţându-i cheia din buzunarul pantalonilor. În tot acest timp, după cum a povestit minora, individul a bătut-o în repetate rânduri şi a determinat-o să întreţină relaţii sexuale cu el împotriva voinţei ei”, a precizat prim-procurorul George Dancă. 

Copila a reuşit să ajungă în scurt timp la mătuşa ei, căreia i-a relatat tot chinul prin care a trecut. Apoi a fost înştiinţată şi mama fetei, iar împreună au depus plângerea la Poliţie. 

Tânărul a fost reţinut imediat, pentru a fi audiat. 

„Inculpatul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu minora, dar a spus că s-a întâmplat de bunăvoie, nicidecum că a folosit forţa. În schimb, neagă infracţiunea de lipsire de libertate. Totuşi, există un martor care a declarat că a văzut cum a tras-o pe minoră de păr, pe stradă, şi a forţat-o să-l urmeze”, a adăugat prim-procurorul Dacă. 

În sprijinul afirmaţiilor fetei au venit şi medicii legişti, care au examinat-o şi au constatat că avea un hematom la nivelul ochilor şi crestături pe picioare, posibil făcute cu un cuţit.  

Cu toate probele adunate şi prezentate de procurorii de caz împotriva lui, judecătorii de la Tribunalul Braşov au decis ca bărbatul să fie cercetat în următoarele 30 de zile în stare de arest preventiv.

Acest tânăr are un istoric infracţional bogat, dar nu în România, ci în Europa. După cum au aflat anchetatorii, pe numele lui au fost pronunţate mai multe condamnări în ţări precum Franţa şi Italia, pentru furturi.

„Nu avem informaţii că acele condamnări ar fi fost recunoscute de statul român, astfel că nu putem vorbi despre el ca fiind recidivist”, a mai precizat Dancă. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button