Dosare

Cerinţă. Ministerul Justiţiei trebuie să comunice dacă a primit solicitări de la CE pe tema marilor dosare de corupţie

 

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, astăzi, într-o scrisoare, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să îi comunice dacă au fost transmise către MJ din partea Comisiei Europene solicitări de informaţii cu privire la marile dosare de corupţie din România.

„În urma dezbaterilor din mass-media, şi având în vedere interesul public cu privire ta clarificarea unor aspecte extrem de importante, precum şi necesitatea funcţionării României ca stat democratic, suveran şi independent în care funcţionează separaţia puterilor în stat, vă solicit, domnule ministru, cu celeritate, să îmi comunicaţi dacă în perioada 2012-2018 au mai fost transmise astfel de solicitări Ministerului Justiţiei, direct ori în alt context”, se arată în scrisoare.

Comisia Europeană ar fi cerut Ministerului Justiţiei în 2012 informaţii cu privire la mai multe dosare aflate în curs de judecată.

„În spaţiul public au apărut informaţii referitoare la documentul oficial transmis de către Comisia Europeană Ministerului Justiţiei, în anul 2012, în cuprinsul căruia se solicitau informaţii cu privire la descrierea situaţiei juridice şi la stabilirea următorilor paşi procedurali în cazurile de presupusă corupţie la nivel înalt, dosare aflate în curs de judecată, care îi vizau pe domnii Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu”, subliniază documentul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button