Dosare

BUTOI CU PULBERE! Afluxul refugiaților destabilizează Uniunea Europeană. Interesele marilor puteri ale lumii în Siria ar putea conduce spre un conflict armat general

 

În contextul afluxului de refugiați, care au blocat și destabilizat atât Uniunea Europeană cât și spațiul Schengen, situația devine din ce în ce mai încordată. Tensiunea creată între cele mai puternice țări ale lumii, se datorează plecării populației pașnice din Orientul Mijlociu, motiv pentru care Barack Obama, Vladimir Putin și Francois Hollande vor să intensifice operațiunile militare din Siria.

Gruparea teroristă „Stat Islamic” a pus mâna, săptămâna trecută, pe ultimul mare câmp petrolifer care aparținea regimului sirian. SUA a intensificat atacurile asupra grupării jihadiste, cel mai probabil, în încercarea de a recâștiga proprietățile statului care are cel mai mare port petrolier din lume. Totodată, Federația Rusă a debarcat în Siria armament greu, cu intenția de a-i acorda asistență militară regimului Bashar al-Assad. La aflarea acestei vești, Barack Obama a amenințat, ieri, Moscova cu noi represalii economice, afirmând că operațiunile militare, ale Kremlinului, din Siria, vor fi sortite eșecului. Cum nici Franța nu se putea lăsat mai prejos, Francois Hollande a afirmat că vrea să execute raiduri aeriene în Siria.

„Am anunţat zboruri de recunoaştere care să permită eventuale raiduri aeriene dacă va fi necesar, şi va fi necesar în Siria”, a declarat preşedintele într-o conferinţă de presă comună cu omologul său din Nigeria, Muhammadu Buhari, la Paris.

Obama și-a ieșit din minți

Federația Rusă a trimis, marți, șapte tancuri T-90 și mai mult echipament militar și armament greu pentru a acorda asistență militară regimului Bashar al-Assad, lucru care l-a scos din minți pe Barack Obama, amenințând Moscova pentru a doua oară în patru zile. Totodată, Kremlinul și-a mai exprimat dorința de a acorda asistență militară Guvernului din Afganistan, potrivit Interfax, iar imediat după aceasta insurgenții au luat cu asalt o închisoare din orașul Ghazni, din centrul Afganistanului. Talibanii au omorât polițiști și au eliberat sute de deținuți, care, nu este exclus, se vor infiltra în valurile refugiaților pentru a ajunge în Europa.

Pe de altă parte, deși în ultimul timp agențiile de presă dau tot mai puține știri din zonă, Rusia își continuă operațiunile militare din Ucraina, chiar și după anexarea Crimeii.

Coincidență sau stare de război reală?

În tot acest timp, România simulează, în cadrul exercițiului „Histria 15, invazia României, iar Rusia a decretat stare de urgență, mobilizând astfel Districtul militar central pentru un exercițiu care prevede invazia unei țări inamice. Ca printr-o conincidență, perioada exercițiilor coincide, urmând ca România să fie vizitată de oficiali ruși care vor obține informații privind activitatea militară a diviziilor române și cu privire la cel mai mare exercițiu militar inter-instituțional de la noi din țară.

Unul dintre cele mai mari exerciții militare din România, HISTRIA 15, se va desfășura în nouă poligoane și raioane și va mobiliza structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază.

Coreea de Nord îi amenință pe americani cu o rachetă nucleară

Pentru ca situația să devină și mai incertă, tensiunile depășind granițele Orientului Mijlociu și ale Europei, reprezentanții Coreii de Nord au afirmat că își dezvoltă „calitativ și cantitativ” toate armele nucleare, iar complexul Yongbyon, principala fabrică de armament nuclear, este în plină activitate. Scopul dezvoltării armamentului nuclear al Coreii de Nord este încă neclar, reprezentați ai Phenianului declarând că ar putea face față, la orice oră, Americii, doar cu armele nucleare pe care le deține în prezent. Potrivit reprezentaților armatei Coreii de Nord, urmează ca fabrica Yongbyon să contruiască un dispozitiv nuclear atât de mic, încât să îl poată monta în vârful unei rachete. Reactorul din cadrul fabricii Yongbyon, este principala sursă de plutoniu pentru programul nuclear al Coreii de Nord.

Având în vedere destabilizarea Uniunii Europene și a spațiului Schengen, care și-a închis granițele în mai multe puncte sensibile, Ungaria și-a înăsprit legislația împotriva refugiaților ilegali, sigilând granița cu Serbia. În plus, Austria și-a trimis armata la graniță, pentru a avea control total asupra refugiaților din țara vecină. Autoritățile ungare au reținut, numai luni, peste 9.300 de refugiați care ar fi intrat ilegal în țară. Totodată, Austria și Slovacia au introdus controale temporare la graniță.

CITIȚI ȘI:

Rusia intenționează să acorde asistență militară în Afganistan

Barack Obama avertizează Rusia: „Asistenţa militară oferită regimului Bashar al-Assad este o eroare”

Peste 19.000 de refugiați au sosit în acest weekend la Munchen. Sute de deținuți, eliberați dintr-o închisoare din Afganistan

MApN simulează invazia României, în timp ce Federația Rusă execută un exercițiu, neplanificat, prin care va simula invazia unei țări inamice

Inspectori militari ruşi, în România!

Austria trimite armata la granița cu Ungaria pentru a putea face față afluxului de refugiați. Ungaria ar vrea să închidă centrul de la Röszke

După modelul autorităților de la Berlin, Slovacia și Austria introduc controale temporare la granița cu Ungaria


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare