Dosare

BRAȘOV. Trimis în judecată pentru instigare

 

Pe rolul Tribunalului Brașov a mai ajuns un dosar din categoria celor instrumentate de DNA pentru obținerea de fonduri europene în baza unor acte false. 

Procurorii DNA Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L. Nicolae, la data faptelor președinte în fapt al unei asociații de crescători de animale, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au precizat că, în campania agricolă 2017, inculpatul a ajutat un membru al familiei sale să obțină pe nedrept și fără vinovăție fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 29.085 de lei.

„Concret, inculpatul a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în cadrul schemei de plată unică pentru suprafață, deși cunoștea că persoana respectivă nu era în realitate utilizator al unei suprafețe de 15 ha de pășune. În cauză, A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 29.085 lei, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal”, au specificat procurorii DNA Brașov.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri și acțiuni ce aparțin inculpatului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare