BRAŞOV. Traficul de minori i-a adus o condamnare de 6 ani închisoare. Femeia a fost capturată după 4 ani de căutări
După patru ani de la pronunţarea sentinţei definitive de condamnare pentru trafic de minori, o femeie în vârstă de 47 de ani a fost capturată alaltăieri de poliţiştii Serviciului Investigații Criminale, cu ocazia acţiunilor desfășurate pentru depistarea persoanelor pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Potrivit anunţului făcut de comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, femeia are de executat șase ani închisoare pentru trafic de persoane.
„Mandatul de executare a pedepsei a fost emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în data de 25.10.2012. Conform sentinței judecătorești, în perioada 2001-2003, s-a implicat în mod repetat în activităţi de traficare-recrutare și transport a mai multor persoane majore şi minore, în vederea exploatării prin supunerea la cerşetorie”.
Persoana menționată a fost reținută de polițiști și încarcerată în Penitenciarul Codlea.
Sute de persoane traficate
Cazul a făcut mare vâlvă la vremea respectivă, din cauza gravităţii faptelor şi a numărului mare de persoane traficate, tractic, de un clan, care dezvoltase una dintre cele mai mari reţele de trafic de persoane. Cea care a ajuns zilele trecute în închisoare era poreclită „Patroana”, iar împreună cu alte cinci „neamuri”, au fost arestaţi cu 13 ani în urmă pentru trafic de copii, bătrâni şi infirmi. Cei şase au organizat o adevărată reţea de trafic de fiinţe umane. Astfel, au dus peste graniţă, în Polonia, Ungaria, Spania, Germania şi Italia, câteva sute de persoane pe care le-au ţinut în mizerie şi teroare, obligându-le să cerşească.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.