Dosare

BRAŞOV. Tânăra accidentată pe trecerea de pietoni poate pleca în Israel, la recuperare!

  • iuliafacebook.jpg
 

Iulia Ganea, tânăra din Cristian care era gravidă în luna a opta când a fost lovită pe trecerea de pietoni de un şofer beat, stă de zece luni prin spitalele din Braşov, Bucureşti şi Sibiu, în comă sau în stare vegetativă. Iniţial, familia a vrut s-o transfere într-o clinică din Austria sau Germania, dar banii reprezentau un impediment major şi nici starea Iuliei nu permitea transferul. Încet, încet unele dintre sechelele în urma accidentului au fost rezolvate şi familia a decis să schimbe destinaţia clinicii de recuperare, îndreptându-se spre Israel, cu cele circa 50.000 de euro strânse pentru tratament. În acel moment a apărut o nouă problemă: obținerea paşaportului. Soţul Iuliei, paramedicul SMURD Laurenţiu Ganea, a obţinut prin hotărâre judecătorească curatela, astfel că poate lua decizii în locul ei şi în interesul ei. Cu toate acestea, bărbatul susţine că a fost refuzat atunci când a încercat să-i facă paşaport femeii. Motivul a fost că e nevoie de tutelă, care se obţine doar în instanţă şi procedura durează. „Am înţeles că nu vor să mă sprijine financiar cu deplasarea în străinătate din motive absurde pe care nu le comentez, dar văd că nu sunt lăsat nici să-mi reprezint soţia în interesele medicale cu toate că deţin un document eliberat de Judecătoria Braşov în care sunt desemnat să-i reprezint interesele”, a scris Laurenţiu Ganea pe Facebook.

După ce a aflat din presă despre această situaţie, prefectul Braşovului, Ciprian Băncilă, a convocat-o pe şefa Serviciului Paşapoarte, comisar-şef Cristina Georgevici, aflat în subordinea Prefecturii: „I-am cerut să acţioneze cu celeritate şi să facă tot posibilul să nu existe piedici birocratice într-un caz aşa dramatic. E o problemă umanitară şi nu se încalcă legea cu nimic. Doamna Georgevici mi-a spus că nu ştie nimic de caz, dar a luat legătura cu domnul Laurenţiu Ganea şi am înţeles că s-a rezolvat”.

Fapt confirmat de soţul Iuliei, tot pe Facebook: „Am obţinut paşaportul şi de acum încep demersurile pentru Israel la Centrul Internaţional de Reabilitare «Levinstein».

Şefa Serviciului Paşapoarte ne-a explicat că a fost vorba despre un viciu de comunicare, mai ales că Laurenţiu Ganea a încercat să facă demersurile în Capitală, unde se află de câte ori poate, pentru a fi alături de soţia sa. „Dumnealui s-a adresat Serviciului de Paşapoarte din Bucureşti, s-a interesat de condiţii şi probabil ceva nu s-a înţeles, de a fost respins. Am vorbit la Direcţia Generală şi s-a rezolvat. În asemenea situaţii, când este vorba de persoane internate, este nevoie doar de o adeverinţă medicală şi ori ne deplasăm cu staţia mobilă, ori aduce cineva din familie poze recente, pentru eliberarea paşaportului”, a precizat comisar-şef Georgevici.

Pe 18 mai 2015, Liviu Neculicioiu, angajat la Primăria din Cristian, a dat peste Iulia pe trecerea de pietoni. Tânăra de 26 ani era gravidă în opt  luni şi extrem de fericită că va deveni mamă. În clipa fatidică, era de mână cu soţul ei, Laurențiu, cel care i-a acordat primul-ajutor. Femeia a fost dusă de urgenţă la spital, iar doctorii au decis că singura şansă a bebeluşului este scoaterea prin cezariană, micuţul fiind adus pe lume forțat, la doar 8 luni. Cei doi tineri fost părinți doar trei zile, micuțul, creștinat cu numele Robert Cosmin, pierzând bătălia pentru viață. Mama lui nu a apucat să-l vadă, să-l țină în brațe.

 

 

Citiţi şi:

BRAŞOV. Bărbatul care a spulberat o gravidă pe trecerea de pietoni va face închisoare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare