Dosare

BRAȘOV. Șapte brașoveni trimiși în judecată de DNA pentru „învârteli” cu fonduri europene

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șapte brașoveni, pentru folosirea de documente false pentru a obține fonduri europene.  

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2013, inculpatele Ș. Luminița și C. Daniela, prin cele două societăți pe care le reprezentau, au desfășurat trei proiecte privind organizarea unor cursuri pentru persoane inactive pe piața muncii (îngrijitor de persoane vârstnice, asistență pentru îngrijirea copiilor, promovarea sănătății) finanțate din fonduri nerambursabile.

„În acest context, acestea au depus la Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU – Regiunea Centru, mai multe cereri de rambursare, declarând necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, conforme cu legislația națională și comunitară și realizate în vederea îndeplinirii obiectivelor.
În susținerea acestor cereri, cele două inculpate au anexat înscrisuri false/inexacte, privitoare la pretinse cheltuieli efectuate în derularea proiectelor (foi colective de prezență, state de plată, rapoarte activitate, prezențe cursuri, centralizatoare cheltuieli, ordine de deplasare etc.) puse la dispoziție de ceilalți trei inculpați, în calitate de manager proiect și lector”, au descris speța procurorii DNA Brașov. 

Prin aceste demersuri, au menționat anchetatorii, inculpatele Ș. Luminița și C. Daniela au obținut 3.361.442 lei, sumă cu care Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unor părți sociale și asupra unor imobile, totodată fiind dispusă instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare deținute de toți cei șapte inculpați (cele două reprezentante de firme având și complici în ănfăptuirea acestor fapte.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button