Dosare

BRAŞOV. S-a dat răpită pentru că i s-a stricat telefonul primit în dar de la iubit

 

Aceasta este concluzia la care au ajuns anchetatorii, care au investigat un caz de tentativă de răpire la Braşov, cu nouă luni în urmă. 

Povestea a început în 12 mai 2016, când o tânără a sesizat Biroul de Investigaţii Criminale (BIC) din cadrul IJP Braşov că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 14.15, în timp ce se afla în apropierea unei policlinici de pe strada Livada Vulturului din municipiul Braşov, lângă ea ar fi oprit un autoturism (marca BMW, negru, cu numere de înmatriculare Bulgaria, după cum a declarat chiar ea în faţa jurnaliştilor) în care se aflau doi bărbaţi. După cum a relatat tânăra, în vârstă de 22 de ani, de loc din oraşul Victoria, unul dintre bărbaţii din maşină a deschis portiera din stânga spate şi a tras-o cu forţa în maşină, blocând apoi toate portierele.

Poliţiştii au mai aflat atunci, de la presupusa victimă, că a reuşit, totuşi, în scurt timp să coboare din autoturism, nefiind agresată sau împiedicată în vreun fel de cei doi barbați, după care BMW-ul a plecat de la faţa locului. Fata a mai declarat că unul dintre ocupanţii maşinii i-a luat telefonul din mână, l-a lovit de portiera maşinii după care l-a aruncat înspre ea.

În urma plângerii depuse la Poliţie, s-a înregistrat dosar penal în care s–a dispus începerea urmăririi penale „in rem” pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

„Pe parcursul cercetărilor, persoana vătămată s-a prezentat la sediul BIC, unde a relatat că aspectele sesizate în data de 12.05.2016 nu sunt conforme cu realitatea şi că a alertat în mod mincinos organele de Poliție. Întrucât, din neatenție, a scăpat pe jos telefonul mobil, marca Iphone 5C, oferit cadou de iubit, deteriorându-l şi nefiind la primul incident de acest gen, a decis să apeleze la această justificare. La data de 14.06.2016 s-a propus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, tânăra fiind sancţionată cu amendă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu, la solicitarea noastră.

Citiţi cum a început totul aici: 

ALERTĂ. Brașov. Tentativă de răpire, în urmă cu puțin timp, în fața Spitalului Județean!

UPDATE. ALERTĂ. BRAŞOV. Tentativă de răpire pe stradă. Victima depune plângere la Poliţie

Fotografia ataşată este doar sugestivă, din arhiva mytex.ro, şi nu are legătură cu cazul descris. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button