Dosare

BRAȘOV. Primarul din Bran, Gheorghe Hermeneanu, plasat în arest la domicliu

 

Curtea de Apel Brașov a admis, în 23 decembrie, contestația formulată de edil împotriva încheierii de şedinţă nr. 291/CP/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 4821/62/2015, care hotărâse, inițial, ca Hermeneanu să rămână în arest și pe perioada sărbătorilor.  

Astfel, în 23 decembrie 2015, magistrații au rejudecat cauza în apel și au decis că primarul poate părăsi imediat Peniteciarul Codlea pentru a pleca acasă în Ajun de Crăciun. De fapt, i-a fost înlocuită măsura arestului preventiv, prelungită de Tribunalul Braşov cu o zi înainte, cu cea a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, până la data de 21 ianuarie 2016 inclusiv. Ca urmare, instanța i-a impus lui Gheorghe Hermeneanu obligaţia de a nu părăsi locuinţa din satul Sohodol, comuna Bran, judeșul Braşov, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei în faţa căruia se află cauza.

Pe durata arestului la domiciliu, acesta nu are voie să comunice direct sau indirect cu denunţătorii săi, trei la număr, şi nici cu martorii indicaţi în actul de sesizare al instanţei.

Amintim că primarul stațiunii Bran a fost arestat în 5 noiembrie, suspectat fiind de luare de mită.

citește și

BRAȘOV. Unde își petrece sărbătorile primarul stațiunii Bran, Gheorghe Hermeneanu? Cine l-a denunțat?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button