BRAŞOV. Patru proxeneţi, printre care un „Miss Travesty”, au fost reţinuţi. Doi îşi trimiteau chiar iubitele la „produs”
Atât de mare era dragostea a doi braşoveni pentru iubitele lor, încât le ofereau şi altor bărbaţi, contra cost. Şi, ca „afacerea” să meargă cât mai bine, au mai cooptat doi bărbaţi în reţea, pentru „marketing şi vânzări”. Cu alte cuvinte, prostituatele aveau nevoie de publicitate şi de cineva care să caute şi să selecteze clientela. Astfel, a fost găsit un client mai vechi al organelor de cercetare penală în materie de prostituţie, o „frumuseţe” de bărbat care a câştigat, cu cinci ani în urmă, titlul de Miss Travesty, cu numele de scenă „Dana de Kronstadt” (foto 2).
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Dogănescu Relu-Răzvan, Cristolovean Nicolae Panaite, Mihai Adrian şi Cojocaru Dumitru Traian, pe care acuză de proxenetism. Ei se află azi în faţa instanţei cu propuenre de arestare.
În urma cercetărilor realizate de procurori s-a ajuns la concluzia că Dogărescu şi Panaite au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către concubinele sale, dar sunt suspiciuni că ar mai exista şi alte victime.
„În concret, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că începând cu luna septembrie, respectiv octombrie 2015, cei doi inculpaţi au exercitat presiuni asupra celor două femei, pentru ca aceasta să practice prostituţia, înlesnindu-le acestora practicarea prostituţiei prin intermedierea legăturii cu inculpatul Cojocaru Dumitru Traian, care posta anunţuri on-line având ca obiect prestarea de servicii sexuale. Inculpaţii au obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către cele două femei, constând în sumele de bani obţinute de acestea, care variau între 100 şi 1.600 de lei, în funcţie de client”, au precizat procurorii de caz.
Şi Cristoloveanu a înlesnit, începând cu luna noiembrie 2015, practicarea prostituţiei de către cea pe care o considera iubită. Mai mult, locuinţa în care locuiau cei doi ţinea loc şi de „cuibuşor de nebunii” cu clienţii pe care îi găsea tot bărbatul şi prietenii lui sau îi asigura transportul către o altă locaţie găsită pentru prestarea activităţii de prostituţie.
Cel zis «Dana de Kronstadt», pe numele real Cojocaru Dumitru Traian, începând cu luna septembrie 2015, „a înlesnit practicarea prostituţiei de către numitele C.A.S. şi M.A. prin postarea în mediul on-line a unor anunţuri privitoare la oferirea de servicii sexuale contra cost, şi prin punerea la dispoziţia celor două a unei locuinţe pe care acesta o deţinea pe raza mun. Braşov, în vederea practicării prostituţiei”, ne-au comunicat procurorii.
Cercetările în cauză au fost efectuate de către organele de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei mun. Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.