BRAȘOV. Nouă ipoteză lansată în cazul „Elodia”
Deşi au trecut 12 ani de la dispariţia Elodiei Ghinescu, noi ipoteze apar în spațiul public, chiar dacă principalul suspect, fostul polițist Cristian Cioacă, a fost condamnat la închisoare pentru omor. Potrivit Gândul, de data aceasta un verişor al lui Cioacă vine cu noi presupuneri referitoare la dispariţia avocatei din Braşov.
Bărbatul, fost angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), crede că Elodia este în viaţă şi trăieşte peste hotare, cu altă identitate.
„Elodia ar putea fi în acest moment într-un program de protecţie a martorilor sau, pur şi simplu, undeva în străinătate, sub identitate ascunsa”, a declarat vărul lui Cioacă anchetatorilor.
Avocata Elodia Marilena Ghinescu a dispărut pe 29 august 2007, iar cazul a fost intens mediatizat şi dezbătut la numeroase televiziuni. În 2013, după o anchetă îndelungată, Cristian Cioacă, soţul Elodiei, a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni de ani de închisoare pentru omor, dar trupul femeii nu a fost găsit nici până astăzi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.