BRAȘOV. Kadas și alți trei inculpați în dosarul „Mită în spitale” rămân în arest la domiciliu
După ce instanța Tribunalului Brașov decisese înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar în cazul principalilor inculpați din dosarul „Mită în spitalele covid” din Brașov, la contestația formulată de procurorii DNA Brașov, judecătorii de la Curtea de Apel au revenit asupra măsurii.
Astfel, fostul consilier județean Andi Kadas (foto), Marius Cristian Popa (fost consilier local), Doru Dumitru Bertea (om de afaceri) și Gheorghe Nedelea (referent la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase) rămân în arest la domiciliu pentru o perioada de 60 de zile.
Hotărârea Curții de Apel a fost pronunțată astăzi:
Solutia pe scurt: I. Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA, Serviciul teritorial Bra?ov, împotriva încheierii judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Braşov din data de 29.03.2021, pronunţată în dosarul penal nr.1404/62/2021/a1.1, pe care o desfiinţează în parte cu privire la soluţia de înlocuire a măsurii arestării la domiciliu pentru inculpaţii Popa Marius Cristian, Kadas Iluna Marius Andrei, Bertea Doru Dumitru şi Nedelea Gheorghe. Rejudecând în aceste limite, în baza art.248, art.207 Cod procedură penală, menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţii Popa Marius Cristian, Kadas Iluna Marius Andrei şi Bertea Doru Dumitru prin încheierea nr.24/CC/U/2.03.2021 a Curţii de Apel Braşov (dosar nr.893/62/2021) în modalitatea în care a fost dispusă. În baza art.248, art.207 Cod procedură penală, menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Nedelea Gheorghe prin încheierea nr.7/CC/U/15.01.2021 a Curţii de Apel Braşov (dosar nr.50/62/2021) şi prelungită prin încheierea nr.25/UP din 26.02.2021 a Tribunalului Braşov (dosar nr.893/62/2021), în modalitatea în care a fost dispusă. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, impune inculpaţilor Popa Marius Cristian, Kadas Iluna Marius Andrei, Bertea Doru Dumitru şi Nedelea Gheorghe obligaţia de a se prezenta în faţa judecătorului de Cameră Preliminară ori a instan?ei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. Impune fiecăruia dintre inculpaţii Popa Marius Cristian, Kadas Iluna Marius Andrei, Bertea Doru Dumitru şi Nedelea Gheorghe obligaţia să nu comunice între ei sau cu membrii familiilor celorlal?i inculpaţi, direct sau indirect, pe nicio cale. Impune inculpaţilor Popa Marius Cristian, Kadas Iluna Marius Andrei, Bertea Doru Dumitru şi Nedelea Gheorghe şi obligaţia să nu comunice cu martorii: 1. C M 2. D E 3. M E 4. G D-A 5. D G 6. B V 7. M A A 8. B N F 9. G I-I 10. T S I 11. V G 12. D C-E 13. P C-A-I 14. S E 15. M M 16. B C 17. S A M 18. P Ş 19. M O-D 20. H M-E 21. P D 22. B V 23. S R 24. C F 25. C M-E 26. D C-I 27. B M-G 28. M M 29. C M 30. L V 31. D G L 32. N L 33. N C-V 34. E N 35. M D 36. D B-I 37. S B-A 38. C D 39. L L 40. I M 41. S E 42. B A 43. M E M 44. R V 45. L G M 46. D D C 47. S M 48. O O G cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect, pe nicio cale. Dispune comunicare prezentei încheieri organelor prevăzute de art.221 alin.8 Cod procedură penală şi inculpaţilor. Înlătură din încheierea atacată dispoziţia privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii Popa Marius Cristian, Kadas Iluna Marius Andrei, Bertea Doru Dumitru şi Nedelea Gheorghe. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate. II. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Popa Marius Cristian împotriva aceleiaşi încheieri. În temeiul art.275 alin.2, 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul Popa Marius Cristian la 100 lei cheltuieli judiciare, restul acestora rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi, 31 martie 2021.
Citiți detalii despre acest dosar aici:
BRAȘOV. Cine sunt persoanele reținute în Dosarul „Mită în Spitale”?! NUME CUNOSCUTE…
UPDATE. DNA, despre presupusele achiziții frauduloase din spitalele din BRAȘOV și Harghita
COVID-19. BRAȘOV. Percheziții în spitale! UPDATE. Noi informații, pe surse…
BRAȘOV. 12 persoane ar fi reținute în dosarul mitei din spitale Covid!
ANCHETE (ȘI) LA BRAȘOV… Circa 60 de contracte prin atribuire directă cu un singur spital
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.