BRAŞOV. Încă doi urmăriţi penal în dosarul „Farmacia”
Pe lângă numele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, al primarului George Scripcaru, al fostului consilier judeţean Gavril Matei şi al Luciei Grama, administratorul unei societăţi comerciale, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această faptă, alte două nume de funcţionari publici apar în dosarul „Farmacia”, instrumentat de DNA Braşov.
Este vorba de şef serviciu „Autorizări Construcţii”, Maria Dumitrescu şi de secretarul municipiului, Nicolae Paraschiv. Ei sunt, de asemenea, urmăriţi penal, acuzaţi fiind de abuz în serviciu.
Am solicitat o confirmare de la cei care instrumentează dosarul şi am primit următorul răspuns prin biroul de informaţii publice al DNA: „În dosarul respectiv, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoanele la care faceți referire, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi oferite”.
Toate încercările noastre de a o contacta pe Maria Dumitrescu, pentru un punct de vedere, s-au sodat cu eşec (timp de două zile a avut telefonul închis).
În schimb, Nicolae Paraschiv, care a recunoscut că a fost chemat la DNA Braşov de două ori pentru declaraţii în această speţă, ne-a oferit varianta lui: „Da, sunt pus sub urmărire penală, nu şi sub control judiciar, astfel că îmi văd în continuare de treabă. Cât priveşte acuzaţiile ce mi se aduc, le resping în totalitate, pentru că eu nu am comis nici o ilegalitate. Sunt jurist şi ştiu ce spun. Am semnat acea autorizaţie de construcţie în condiţii legale. Aş fi comis o ilegalitate dacă nu aş fi semnat-o”.
Paraschiv a adăugat că, şi dacă ar fi fost o greşeală în sensul expus, tot nu ar fi fost o faptă penală, motiv pentru care va contesta soluţia procurorilor, afirmând că fapta de care este acuzat nu există: „Cel mult, aş fi primit o amendă contravenţională, porivit Legii 50 art.26 al.1 lit.i (emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare). Dar, repet, nu am comis nici o ilegalitate. Din cât îmi amintesc eu, CJ Braşov a emis o hotărâre prin care s-a aprobat înfiinţarea unei farmacii cu activităţi comerciale. Administraţia spitalului a fost împuternicită să identifice terenul şi a întocmit caietul de sarcini pentru licitaţie. De tot ce ţinea de obţinerea autorizaţiilor, inclusiv de cea de construire, s-a ocupat o firmă. Dar, eu am semnat autorizaţia de construire pe un teren în care în cartea funciară titular de contract figura CJ Braşov. Dacă aş fi comis eu un abuz, CJ Braşov m-ar fi sancţionat de atunci”.
Potrivit informaţiilor furnizate de DNA Braşov în data de 15 septembrie, dosarul privește obținerea fără drept a unei suprafețe de teren de 110 mp în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
citeşte detalii aici
citeşte şi
BRAŞOV. Noua farmacie de la intrarea în Spitalul Judeţean a devenit istorie
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.